Cum te poate ajuta hipnoza la examene?

Cum sa folosesti hipnoza la examene

Azi am primit un mesaj ce m-a bucurat foarte mult, era o veste ce o așteptam.Cum sa folosesti hipnoza la examene

Uite și povestea mesajului.

Luni am primit un telefon de la o fostă clientă , avea o voce un pic speriată. Mi-a spus că miercuri are examenul teoretic pentru permisul de conducere, este foarte emoționată și speriată, iar dacă până de curând răspundea corect la 24 teste din 26, de câteva zile abia reușește să răspundă corect la 22 de teste. Am aflat că dintotdeauna a fost emotivă în preajma examenelor, iar la examene nu reușea să scrie tot ce știa.

Am început ședința de hipnoză, am găsit în transă că ironiile și glumele instructorului auto i-au prăbușit încrederea în propria persoană. Am rezolvat acest subiect, a simțit fizic că i-a fost scos ceva rău din piept (așa a perceput ironiile și glumele instructorului), am ajutat-o să-și recapete încrederea în propriile forte.

Am continuat ședința cu câteva tehnici de îmbunătățire a memoriei  și dezvoltarea învățării subconștiente, am completat cu tehnici de reamintire a tuturor informațiilor deja acumulate și o super tehnica de scriere automată prin care să poate să se exprima mai ușor. Și încă câteva sugestii menite să o ajute în toate aceste etape.

Asta a fost tot, cu tot cu discuție a durat aproximativ o oră.

Abia seara am avut timp sa vorbesc cu ea la telefon și să cer mai multe detalii. Mi-a spus ca miercuri dimineața s-a trezit foarte relaxată și bine dispusă, parcă urma să se ducă în vacanță și nu la un examen ce o speria cu doua zile în urmă. A intrat în sală, foarte relaxată,  cu toate ca examenul a început cu peste doua ore întârziere nu a deranjat-o deloc, iar zgomotele și vocile celor din jur care o iritau de obicei la examene, parcă treceau pe lângă ea, parca ar fi avut un zid ce o proteja.

Când a început testarea, abia citea întrebarea și îi venea imediat răspunsul, nici nu trebuia să stea să se gândească, a terminat repede, când a spus că a terminat, examinatorul s-a uitat mirat la ea.

Iar rezultatul a fost: 26 corecte din 26.

PS:  Nu funcționează cu toată lumea, am avut și câteva eșecuri nu doar succese, cu un bărbat ce urma să dea un examen de admitere la o instituție de stat căruia nu am reușit să-i induc o transă suficient de profundă, un băiat ce a dat tot de permis dar am lucrat cu el la distanță și are mai multe răni emoționale ce nu au fost încă vindecate. Dar și alte  reușite, un examen la BAC, un examen la facultate.

PS2: Eficiența depinde de nivelul de sugestibilitate (hipnotizabilitate) a persoanei, la gradul de deschidere la nou și depașirea barierei imposibilului, dar și compatibilitatea hipnoterapeut – subiect, plus alți factori.

 

Am nevoie de un sfat! Cine ma poate ajuta?

cine ma poate ajuta? povestea olarului

Probabil si tu ai o dilema la care nu gasesti raspunsul si crezi ca daca ai afla solutia viata ta s-ar schimba!

Eu am trecut de multe ori prin astfel de situatii in care cautam cu disperare pe cineva care sa ma ajute sa-mi dea un sfat care sa ma scoata din groapa ( si mai fac asta de multe ori) !

La un moment dat gaseam  o persoana care credeam ca ma poate ajuta.

Partea ciudata este ca oricat de mult ma straduiam sa-i explic  problema mea si dificultatile pe care le intampin, parca nu reuseam sa ma fac inteles deplin, parca era ceva ce nu reuseam sa exprim in cuvinte, uneori eu spuneam ceva iar el intelegea altceva.

Alteori pe masura ce incercam sa explic mi-am dat seama ca nici eu nu stiam care este de fapt problema mea, iar pe masura ca incercam sa o explic o intelegeam si eu, de multe ori pe masura ce incercam sa explic mai bine gaseam si raspunsul.

cine ma poate ajuta? povestea olarului

Apoi in timp m-am confruntat cu o situatie bizara, mi-au venit fosti clienti care mi-au spus ca ceea ce le-am spus cu 5-10 ani in urma le-a schimbat viata, mi-au spus ce le-am spus dar eu nu-mi aminteam  sa le fi spus asa ceva (de unii nici nu mi-am amintit ca am avut o discutie), unele idei ce ei mi le atribuiau erau noi si pentru mine.

Dupa mai multe situatii de acest gen am inceput sa-mi pun si eu niste intrebari, apoi dupa ce am mai crescut si eu si am invatat mai multe despre cum se face o terapie eficienta, mi-am dat seama ca tot ei si-au dat raspunsul, doar ca nu si-au dat seama, eu doar le puneam anumite intrebari, sau le spuneam anumite povesti care le declansau procesul de cautare interioara.

Ei primeau raspunsul in interiorul lor, iar eu fiind in fata lor au crezut ca eu le-am oferit raspunsul!

Uite asa ajuti niste oameni si habar nu ai ca ii ajuti!

Eu am fost doar oglinda in care ei se oglindeau, astfel le era mai usor sa vada mai clar problema si sa gaseasca raspunsul potrivit.

In timp am invatat ca atat problema cat si raspunsul este in fiecare in parte. Atunci cand Dumnezeu te trimite sa inveti ceva, pune la indemana si solutia si-ti ofera toate instrumentele de care ai nevoie pentru a o descoperi.

Nimeni altcineva decat tine nu poate vedea problema in toata complexitatea ei si daca nu vede problema corect nu poate sa ofere un raspuns corect.

Povestea olarului ce o poti citi  mai jos exprima foarte bine ceea ce vreau sa spun.

PS: Te rog sa-mi spui intr-un comentariu parerea ta!
Si eu ma oglindesc in tine si am ceva de invatat din ceea ce vei spune in acest comentariu!

Povestea olarului

„A fost odată un olar care trăia într-un sat uitat de lume. Visul lui era să ajungă în marea Cetate, unde să poată avea propria prăvălie de vase, oale şi obiecte ceramice. Dar şansele lui erau mici, pentru că olarul era foarte leneş şi muncea doar pentru a-şi asigura traiul zilnic.
Într-o zi olarul întâlni un călător care îi spuse că într-un sat vecin trăieşte într-o colibă un înţelept care poate să-ţi ofere orice răspuns. Ce era ciudat la el era că nu ieşea niciodată din colibă şi nici măcar nu vorbea. Cel care dorea să-i pună o întrebare trebuia să bată la uşă apoi să deschidă un oblon îngust prin care se vedeau în semi-întunericul dinăuntru doar ochii înţeleptului mut. Apoi trebuia să-i pună o întrebare, iar înţeleptul îi răspundea din ochi, omul putea citi răspunsul în expresia acestora.

Auzind asta, olarul alergă imediat în satul vecin, la coliba cu pricina. Ciocăni uşor, apoi trase oblonul de pe uşă. Prin fanta îngustă, văzu cu greu nişte ochi ce îl priveau din întuneric.
Îi puse pe nerăsuflate întrebarea: “Cum pot să ajung să prosper în marea Cetate?” apoi se uită cu atenţie la expresia celui dinăuntru.
Şi văzu nişte ochi plictisiţi..nepăsători, total indiferenţi.
În acel moment realiză că aşa a fost şi el faţă de meseria lui, leneş şi nepăsător!
Îşi spuse: Până acum am stat şi am aşteptat şansa ideală, să mă lovească din senin. Dar răspunsul e foarte simplu, trebuie să muncesc eu mai mult pentru a mă apropia de ţelul meu!”
“Oare câţi oameni fac aceeaşi greşeală?” se mai întrebă el. “Peste tot văd oameni care se plâng de lipsa de şansă în loc să pună mâna şi să facă ceva..”

În următoarele luni începu să modeleze oale şi ulcioare zi de zi, pe care le vindea în satele apropiate, şi rezultatele nu întârziară să apară. Deja câştiga bine, iar o mare parte din bani îi punea deoparte pentru a-şi permite să se mute în Cetate. Cu toate astea, îşi dădea seama că nu era suficient şi în acest ritm i-ar fi trebuit ani întregi. Şi pe deasupra, la sfârşitul zilei nu se simţea împlinit de munca lui.

Aşa că porni iar spre coliba înţeleptului mut, gândindu-se cu nerăbdare la reîntâlnire. Coliba arăta la fel, în paragină, puteai să juri că nu locuieşte nimeni acolo. Bătu în uşă după obicei, apoi trase oblonul şi puse întrebarea cu ardoare: “Cum pot să vând mai mult pentru a-mi permite să plec în marea Cetate?”
Ochii dinăuntru erau trişti, obosiţi, lipsiţi de lumină. “Privirea unui om singuratic, izolat de lume”, gândi el. Şi atunci îşi aminti de propria singurătate, de faptul că nu avea prieteni şi îşi evita mereu rudele. Pentru că îi era frică să nu îi ceară bani sau alt ajutor.

A doua zi plecă în târg cu un singur gând: să vândă atât de multe oale încât să-şi poată ajuta toate rudele, vechii prieteni şi chiar vecinii cu care nu se înţelegea foarte bine. Toţi cunoscuţii lui erau oameni sărmani care abia se descurcau de pe o zi pe alta.
După o lună, vindea şi câştiga aproape de 2 ori mai mult şi nu numai că ajutase mulţi oameni cu bani şi mâncare, dar îi rămânea şi lui o sumă impresionantă. Câştiga atât de bine încât peste puţin timp reuşi să-şi ia o căsuţă în marea Cetate, unde visase mereu să ajungă.

Târgul era mult mai mare în Cetate. Pe aici treceau călători care veneau de peste mări şi ţări şi care aveau pungile doldora de bani. Olarului îi mergea foarte bine şi îşi făcuse mulţi prieteni, căci îşi păstrase obiceiul de a ajuta oameni aflaţi la nevoie.
Dar înca era departe de ţelul lui. Pentru a-şi deschide prăvălia pe care o visase, unde să aibă ucenici şi vânzători care să lucreze pentru el, avea nevoie de mult mai mult. Şi deja muncea de dimineaţa pînă seara şi vindea aproape tot ce producea.

De data asta abia aştepta să ajungă din nou la coliba înţeleptului. Şi avea încredere deplină că îşi va primi răspunsul, ca şi în celelalte dăţi. Ajuns în faţa colibei, fu cuprins de un sentiment ciudat. Era şi mai dărăpănată, arăta de-a dreptul părăsită. “Oare o fi murit?” se întrebă el şi îl trecu un fior.
Ciocăni în uşă cu mâini tremurânde şi deschise oblonul îngust. Un sentiment de recunoştinţă îi cuprinse inima când văzu din nou ochii în întuneric.
“Muncesc de dimineaţa până seara şi vând tot ce produc. Dar tot nu e suficient pentru a-mi permite să deschid prăvălia mea. Ce aş putea face diferit pentru a câştiga mai mult?” şi se uită cu atenţie în ochii înţeleptului mut.
Privirea din întuneric era de această data vie, îndârjită. Olarul putea citi în ea determinare, dar şi disperarea unui om pe cale să-şi piardă speranţa.
Apoi se gândi la viaţa lui din ultimul timp. Pe de-o parte era foarte mulţumit că se mutase în Cetate şi că prospera, dar pe de altă parte muncea atât de mult încât nu se mai putea relaxa şi bucura de viaţă.

În următoarea dimineaţă se trezi mult mai odihnit, parcă era mai uşor. Îşi savură micul dejun la umbra copacilor din grădină, gândindu-se cât de recunoscător este pentru viaţa lui. Abia acum îşi dădea seama cât de bine este să te şi opreşti din când în când să te bucuri de lucrurile mărunte, cum ar fi aroma ceaiului sau mirosul florilor sălbatice.
Apoi făcu ceva ce nu făcuse de foarte mult timp: plecă direct spre târg, fără să modeleze nici o oală. De obicei începea ziua muncind din greu, apoi fugea repede după-amiază să-şi vândă creaţiile.
Luă doar câteva ulcioare făcute de el mai demult. Erau cele mai frumoase, le păstra în locuinţa lui pentru a-i încânta ochii.

Dimineaţa, lumea din târg era diferită. Erau alţi muşterii, călători veniţi din alte părţi. Printre ei, olarul remarcă un personaj aparte, îmbrăcat în haine scumpe. Avea trăsături nobile şi din mersul lui se vedea că era un om puternic şi hotărât.
Omul se opri chiar în faţa olarului şi începu să studieze cu atenţie ulcioarele lucrate cu migală.
“Nu am mai văzut nicăieri asemenea îndemânare”, spuse el. “Ce ai zice să lucrezi ceramică pentru Curtea Regală? Ai fi plătit de cinci ori mai mult faţă de cât câştigă un olar de rând”

Olarul nostru nu-şi mai încăpea în piele de bucurie..să producă pentru feţele regale! Cu banii câştigaţi ar putea să-şi deschidă prăvălia în câteva luni! Şi toate astea doar pentru că a decis în acea zi să se relaxeze şi să fie deschis la ceva nou!

Primul lucru la care s-a gândit după această întâmplare a fost să-i mulţumească înţeleptului mut. Îl ajutase aşa de mult şi nici măcar nu apucase să îl vadă complet la faţă! Vroia să-l strângă în braţe şi să-i spună cât de mult au contat întâlnirile lor.
Ajuns la colibă, bătu la uşă iar apoi deschise oblonul. Ochii dinăuntru străluceau de bucurie ca niciodată.
“Mare înţelept, ştiu că eşti mai retras de felul tău, dar vreau să-ţi mulţumesc din suflet şi să-ţi povestesc cât de mult m-ai ajutat!”, spuse olarul.
Apoi deschise uşa şi rămase înmărmurit. Înăuntru, dincolo de uşă, era doar o oglindă…”

Stiai ca cauza suferintei poate fi ascunsa in perioada cand erai in burtica mamei?

Regresie hipnotica in perioada intrauterina. Cauza emotionala in burta mamei
Acum cateva saptamani, a venit o  clienta sa o ajut cu o anumita suferinta fizice, auzise  de mine de la o persoana pe care reusisem sa o ajut intr-o problema similara.
Am aplicat tehnicile din hipnoterapia potrivite pentru cazul respectiv, apoi am facut o regresie pentru a identifica cauza ce a declansat problema de sanatate. 
Cautand cauza am ajuns undeva departe, intr-un moment in care era in burtica mamei, in ultimele luni de sarcina, spunea ca simte lichidul din jur, ca aude mai multe sunete dar si bataile inimei mamei sale.
Regresie hipnotica in perioada intrauterina. Cauza emotionala in burta mamei
Apoi a ”vazut” un moment in care mama sa era sa cada si s-a speriat foarte tare, a preluat si ea acea sperietura (frica) in propria fiinta, iar asta a fost momentul in care a fost sadita samanata problemei de sanatate mai tarziu.
Au fost aplicate tehnicile prin care sa se rezolve situatia din trecut si sa se initieze procesul de vindecare si totul s-a incheiat frumos. Cand am terminat sedinta a spus ca se simte mult mai bine si mai eliberata.
Pentru mine nu era ceva nou, m-am mai intalnit cu astfel de situatii in care cauza era in perioada intrauterina, dar supriza este alta.
De curand m-am intalnit cu mama, mi-a povestit ca atunci cand fiica i-a povestit de experienta traita in timpul regresiei hipnotice, i-a spus inclusiv cum era imbracata, cum arata rochia.
Mama si-a amintit acel moment in care s-a dezechilibrat si s-a speriat foarte tare, a fost surprinsa de faptul ca fata sa si-a putut aminti ceva de cand era in burtica ei, si in plus a putut sa vada ceva din exteriorul ei, ceva ce nu putea fi vazut cu ochii fizici.
Pentru mine aceasta experienta reprezinta inca o dovada ca regresia prin hipnoza este reala si ca se pot scoate la suprafata amintiri reale.
Tu ai auzit de astfel de cazuri?

Cum poti scapa de gandurile de sinucidere prin hipnoza?

Milton Erickson hipnoza

Auzim frecvent de oameni care au avut tentative de sinucidere, sau ca au astfel de ganduri. E un subiect foarte delicat, majoritatea psihoterapeutilor nu-si asuma un astfel de caz, le este teama sa nu agraveze situatia.

Si totusi sunt psihoterapeuti priceputi care pot sa rezolve foarte rapid un astfel de caz, chiar si fara sa pomeneasca despre sinucidere. Povestea de mai jos face parte din cazurile rezolvate de cel mai Milton Erickson, un psihiatru și  psihoterapeut care a revolutionat hipnoza si modul in care se poate utiliza. Acesta este un caz in care a fost nevoie de o singura sedinta pentru a se vindeca complet o femeie cu planuri de sinucidere.

”În octombrie, 1956, am fost invitat să iau cuvântul la un congres naţional al psihiatrilor, pe tema hipnozei, la Spitalul de Stat Boston, din Boston.

Dr. L.Alex făcea parte din personalul spitalului şi era preşedintele comitetului de program. Când am sosit, m-a întrebat dacă doresc să fac şi o demonstraţie, pe lângă prelegerea pe care urma s-o ţin.

Milton Erickson hipnoza

L-am întrebat pe cine vom folosi ca subiect şi mi-a răspuns “Pe cei din auditoriu”. Am zis “Asta nu mă satisface pe de-a-ntregul”. A zis “Atunci plimbă-te prin secţie şi găseşte pe cineva care crezi că te-ar satisface”.

M-am plimbat prin secţie până cănd am văzut două surori medicale vorbind. Am observat-o pe una dintre ele şi am notat totul referitor la comportamentul ei. După ce au terminat de vorbit, m-am dus la ea, m-am prezentat şi i-am zis că urma să ţin o prelegere despre hipnoză şi am întrebat-o dacă ar vrea să fie subiectul meu. Mi-a spus că nu ştia nimic despre hipnoză, că nu auzise şi nu văzuse nimic în legătură cu ea. I-am zis că era foarte bine fiindcă asta o făcea să fie un subiect şi mai bun.

A zis “Dacă credeţi că aş putea s-o fac, o voi face cu bucurie”. I-am mulţumit şi I-am zis “E o promisiune fermă” A zis Desigur”.

Apoi am plecat să-i zic dr-lui Alex despre sora medicală Betty, care urma să fie subiectul meu.

El a reacţionat foarte violent. A zis “N-o poţi folosi. E în terapie psihanalitică de doi ani. Are o depresie compesată”. (“depresie compensată” înseamnă că pacientul este într-o depresie puternică şi că s-a decis s-o continue. Indiferent cât de rău se simte, indiferent cât de nefericit este, îşi va face “treaba”.)

Dr. Alex a adăugat “Şi mai e şi suicidală. Deja şi-a donat bijuteriile personale. E orfană.Nu are fraţi, iar prietenele ei sunt celelalte surori medicale din spital. Şi-a donat proprietatea personală şi o bună parte din haine. Deaj şi-a depus demisia”. (Nu-mi amintesc data demisiei sale. Cred că era 20 octombrie, iar noi eram în 6 octombrie.) “După ce o să demisioneze, pe 20
octombrie, o să se sinucidă. N-o poţi folosi”.

Analistul, dr.Alex, tot personalul spitalului, toate surorile medicale au pledat împotriva folosirii lui Betty pe post de subiect. Am zis “Din păcate eu am acceptat promisiunea lui Betty şi i-am dat-o, în schimb pe-a mea. Dacă-mi schimb promisiunea şi n-o folosesc, fiind deprimată, s-ar putea s-o ia ca pe o ultima respingere şi să se sinucidă în seara asta, să nu mai aştepte până pe 20”. Eu m-am menţinut poziţii şi ei au cedat.

I-am spus lui Betty unde să se aşeze în sală. Mi-am ţinut prelegerea. Am recurs la diferite persoane din public ca să demonstrez cate ceva despre hipnoză, pe ici-colo – diferite fenomene.

Apoi am zis “Betty, ridică-te, te rog! Acum apropie-te încet de scenă. Continuă până ajungi în faţa mea. Nu merge nici prea rapid, nici prea rar, ci, cu fiecare pas pe care-l faci, intră mai adânc în transă”.

Când, în cele din urmă Betty a ajuns pe scenă, în faţa mea, intrase deja într-o transa hipnotică foarte, foarte profundă. Am întrebat-o “Unde eşti, Betty? A zis “Aici”. Eu am zis “Unde este
aici?” Ea a zis “ Cu dvs”. Am zis “Unde suntem?” A zis “Aici.” Am zis “Ce e acolo?” (Erickson arată către un public imaginar) A zis “nimic”. Cu alte cuvinte, dezvoltase o halucinaţie negativă faţă de tot ce-o înconjura. Eu eram singurul lucru vizibil pentru ea. Am făcut o demonstraţie de catalepsie şi de anestezie ”mănuşă ” (Erickson se ciupeşte de mână)

Apoi i-am spus lui Betty “Cred că ar fi plăcut dacă am merge să vizităm Boston Arboretum. Putem s-o facem foarte uşor”. Am dat explicaţii despre distorsiunea timpului – contratarea şi dilatarea timpului. Deci, i-am zis “Timpul s-a dilatat şi fiecare secundă este o zi”.

Aşadar, a halucinat faptul de a fi în arboretum cu mine. I-am arătat că plantele anuale erau pe moarte, din moment ce era octombrie. I-am arătat că frunzele îşi shimbă culorile, fiindcă
aşa se întâmplă în octombrie în Massachussetts. I-am arătat arbuştii, tufişurile şi i-am atras atenţia că fiecare arbust, fiecare tufiş, fiecare arbore avea frunza de o anumită formă.

I-am vorbit despre plantele perene care vor reveni la viaţă primăvara viitoare. Despre plantele anuale care vor fi plantate primăvara viitoare. Am vorbit despre arbori şi bobocii lor. Despre fructele pomilor. Despre seminţele fiecăruia şi despre cum păsările mănâncă fructele şi distribuie seminţele, iar seminţele, în condiţii favorabile, încolţesc, cresc şi devin un alt arbore. I-am vorbit în amănunt despre arboretum.

Apoi am sugerat că poate ne-ar plăcea să mergem la Grădina Zoologică din Boston. I-am explicat că ştiam că este acolo un pui de cangur şi să sperăm că nu e în marsupiul mamei ca să-l
putem vedea pe puiul de cangur. I-am explicat că puii de cangur sunt numiţi în Australia : “joey”. Când se nasc au vreo 2 cm şi jumătate lungime. Se caţără în punga mamei şi se lipesc de sfârc. Are loc o schimbare fizică în gura puiului de cangur şi nu mai poate da drumul sfârcului.

Şi aşa se hrăneşte şi se hrăneşte şi se hrăneşte şi creşte. Cred că petrece vreo trei luni în punga mamei înainte de a scoate capul afară. Ne-am uitat la canguri. Am văzut că puiul de cangur scosese capul din pungă. I-am privit pe tigri şi pe puii lor, pe lei şi pe puii lor, pe urşi, pe maimuţe, pe lupi, şi pe toate animalele.

Apoi ne-am dus la secţiunea de păsări şi am văzut toate păsările de-acolo. I-am vorbit despre migrarea păsărilor – cum rândunica-de-mare arctică petrece o scurtă vară în zona arctică şi apoi zboară către cel mai sudic punct al Americii de Sud – o călătorie de 16.000 de km.

Pasărea petrece perioada de iarnă la Pol şi face călătoria spre America de Sud cu ajutorul unui sistem de orientare pe care omul nu-l cunoaşte. Rândunica-de-mare şi alte păsări ştiu instinctiv cum să migreze mii de km fără busolă – un lucru pe care omul nu-l poate face.

Apoi ne-am întors la Spitalul de Stat şi am pus-o privească publicul şi să vorbească cu doctorul Alex. N-am trezit-o. Era încă în stare de transă. Am pus-o să vorbească despre acel
sentiment de greutate corporală, despre care amintea ieri Christine şi despre alte lucruri pe care persoanele din sală doreau să le cunoască. Ea le-a răspuns la toate întrebările. Apoi i-am sugerat că ar fi bine să coborâm pe stradă, până la Plaja Boston.

I-am spus că Plaja Boston era acolo cu mult înainte ca puritanii să se stabilească în Massachussetts. I-am vorbit despre cât de mult le plăcea indienilor. Despre cât de mult le plăcea primilor colonialişti. Despre faptul că astăzi plaja era un loc al plăcerii, aşa cum a fost timp de nenumărate generaţii – despre cum va fi un loc al plăcerii şi fericirii şi de-acum înainte.

Am pus-o să se uite la ocean, şi am făcut-o să-l vadă foarte liniştit, apoi să vadă valuri de furtună, enorme valuri de furtună şi din nou, oceanul liniştit. Am făcut-o să vadă fluxul şi refluxul. Pe urmă i-am sugerat să se întoarcă la Spitalul Municipal Boston.

Am mai demonstrat încă câteva lucruri referitoare la hipnoză şi apoi i-am mulţumit profund, în transă, fiindcă m-a ajutat atât de mult –fiindcă a i-a învăţat atât de multe lucruri pe cei din public. Am trezit-o şi i-am mulţumit din nou, apoi am trimis-o înapoi în secţia ei.

În ziua urătoare Betty n-a apărut la spital. Prietenii ei s-au alarmat. S-au dus la ea acasă. N-au găsit nici un bilet, nici un semn de Betty, nici o uniformă … doar haine obişnuite. În cele
din urmă, a fost chemată poliţia, dar corpul lui Betty n-a fost găsit nicăieri. Dispăruse complet iar eu şi doctorul Alex am fost consideraţi vinovaţi de sinuciderea ei.

Anul următor am o prelegere în Boston. Din nou am fost învinovăţit pentru sinuciderea ei. Şi eu şi doctorul Alex.

Cinci ani mai târziu aproape toţi uitaseră despre Betty, cu excepţia mea şi a doctorului Alex. Zece ani mai târziu, nici un cuvânt despre Betty. Şaisprezece ani mai târziu, în iulie 1972, am primit un telefon, din Florida. O voce de femeie a zis “Probabil nu vă amintiţi de mine, sunt Betty, sora medicală pe care a-ţi folosit-o ca subiect pentru demonstrarea hipnozei, în 1956, la Spitalul Municipal Boston. Astăzi m-am gândit că poate aţi vrea să ştiţi ce s-a întâmplat cu mine”. Am zis “Ei, ba bine că nu!”. (râsete de grup)

A zis “După ce am părăsit spitalul, în acea seară am mers la Comisia Maritimă de Recrutare şi am cerut o înscriere imediată în Corpul Medical al Marinei. Mi-am făcut durata serviciului militar de două ori. Am fost lăsată la vatră în Florida. Mi-am găsit o slujbă într-un spital. Şi mi-a trecut prin cap astăzi că poate aţi vrea să aflaţi ce s-a întâmplat cu mine”. Am întrebat-o dacă îmi permite să-i povestesc aceste lucruri şi doctorului Alex. A zis “Cum doriţi. Mi-a indiferent”.

Ţinem de-atunci o corespondenţă activă.

Deci, atunci când am mers în arboretum şi am pus-o să halucineze acolo, despre ce vorbeam eu ? Despre tablouri de viaţă: viaţa aşa cum este azi; viaţa de mâine; înmugurire; fructe; seminţe; ‘amprenta’ diferită a fiecărei frunze de la fiecare plantă. Am mers la Zoo şi din nou, am discutat despre viaţă – viaţa tânără, viaţa matură, minunăţiile vieţii – tiparuri de migraţie. Şi-apoi am mers pe malul mării, unde nenumărate generaţii de până atunci găsiseră plăcere, unde nenumărate generaţii în viitor vor găsi plăcere şi unde generaţiile de azi îşi găsesc plăcerea. Şi misterele oceanului: migraţia balenelor; ţestoasele de mare; migraţia păsărilor; ceva ce omul nu poate înţelege dar care-l fascinează.

Am numit toate lucrurile pentru care merită să trăieşti. Şi nimeni, cu excepţia mea, nu ştia că fac psihoterapie. Au auzit tot ce-am spus, dar au crezut că făceam demonstraţia distorsiunii timpului, halucinării – vizuale şi auditive. Au crezut că demonstram fenomene hipnotice. Nu şi-au dat niciodată seama că făceam, în mod intenţionat, psihoterapie.

Aşadar, pacientul nu trebuie să ştie că ceea ce faci cu el este psihoterapie. Şi povestirea mai ilustrează faptul că terapeutul nu trebuie să cunoască cauza pentru care pacientul are nevoie de psihoterapie. Ştiam că este depresivă şi suicidară, dar asta nu era decât informaţie generală.”

Milton Erickson este unul din acei oameni care mi-a schimbat modul in care percep si practic hipnoza,

Doua broaste intr-o groapa – Poveste educativa

Un grup de broaste calatoreau printr-o padure; la un moment dat doua dintre ele au cazut intr-o groapa adinca. Cind celelalte broaste au realizat cit de adânca este groapa in care au cazut cele doua broaste, au inceput sa se agite pe margine, sa faca multa galagie sa le spuna celor din groapa ca situatia lor este imposibila…si ca sunt deja ca si moarte.

Cele doua broaste au ignorat insa ceea ce li se spunea si sareau cat puteau de sus, sperind ca au sa ajunga sa sara pe marginea gropii si sa se salveze. Broastele de pe margine continuau sa se vaiete si sa le spuna ca nu-i nici o speranta…distanta e mult prea mare si asta le este soarta… vor muri in groapa precis.

Doua broaste intr-o groapa - poveste educativa

In cele din urma, una dintre broaste, obosita, s-a oprit sa se odihneasca si auzind ce spun broastele de pe margini, s-a apucat de plins si…n-a mai sarit; si curând a murit de inima rea.

Cealalta broasca insa a continuat sa sara tot mai sus…cât putea de sus. Pline de bunavointa, broastele de pe margine s-au unit intr-un cor si o rugau pe broasca sa accepte ca asta ii este destinul si sa stea linistita sa astepte si ea sa moara. Dar broasca din groapa, incapatânata a sarit din ce in ce mai sus, pâna cind una din sarituri a fost pe marginea gropii…reusise sa sara afara, sa se salveze. Când au vazut-o afara, celelalte broaste , uimite au intrebat-o …

-Nu ne-ai auzit strigând la tine să te opresti?

-Nu, raspunse broscuta…ca sunt surda…si sufla greu sarmana gâfâind de oboseala. Am crezut ca ma incurajati si de aia saream din ce in ce mai tare!

Moralul istoriei:  Cuvintele celor din jurul tau te pot motiva sau te pot demotiva, la fel si tu prin ceea ce spui celor din jurul tau ii poti ajuta sa urce sau sa cada. Conteaza foarte mult cu cine te insotesti, viziunea si intelepciunea oamenilor din jurul tau iti influenteaza destinul, cu toate astea nimeni nu este in locul tau, tu esti cel responsabil de propriile alegeri.

Uneori este mai bine sa ignori ce spun altii, mai ales cand vad doar partea goala a paharului.

Ce este orgoliul si cum scapam de el?

Cine sunt eu

Nu am cunoscut pana acum pe nimeni care sa nu aiba orgoliu, in schimb am cunoscut mii de oameni care cred despre ei ca sunt lipsiti de orgoliu, dar se inseala, fie pentru ca se mint singur si refuza sa vada adevarul fie pentru ca nu au inteles ce este orgoliul.

Nici eu nu pot pretinde ca stiu ce este cu adevarat orgoliul, dar in atatia ani de cand ”ma lupt cu acest dusman” mi-am facut o parere, poate nu este cea mai buna, dar asta o am acum.

Cine sunt eu

Multi cred ca orgoliu este doar atunci cand se supraapreciaza si se cred superiori fata de alti oameni, ei vad doar o jumatate de adevar si pentru a se feri de orgoliu se scufunda in cealalta jumatate a orgoliului, pe care  o confunda cu smerenia, dar ajung sa se subaprecieze si sa se creada inferiori altor oameni.

Asa ca prefera sa-si puna cenusa in cap sa se invinovateasca, blameze, pedepseasca, sa-si provoace tot felul de cazne si suferinte. Sincer nu prea ajuta, ci din contra se risipesc energii si timp cu care ar putea face ceva frumos cu lucruri lipsite de finalitate.

Sa luam exemplul lui Ionel si Vasile

Ioanel  are abilitatile pentru a fi medic, Dumnezeu a pus in tine tot ceea ce este necesar pentru a fi un medic bun, i-a creat in viata opurtunitatile pentru a studia sa ajunga medic, dar Ionel crede ca nu este suficient de bun pentru asta, ca nu s-ar descurca, ca ar putea esua, sau poate se teme de uriasa responsabilitate de a avea grija de viata oamenilor asa ca alege sa se faca instalator, devine un instalator excelent, face treaba foarte buna.

Cand Dumnezeu i-a stabilit destinul lui Ionel, a prevazut ca vor fi anumiti oameni care vor avea nevoie de ajutorul lui, vor fi bolnavi si el ar trebui sa-i ajute. Daca Ionel si-a folosit liberul arbitru si s-a facut instalator si nu medic,  locul ce ii era destinat in societate va fi ocupat de un om cu mai putine abilitati de medic decat el,  oamenii ce ar fi trebuit sa fie tratati de Ionel vor suferi mai mult, alti medici vor fi nevoiti sa lucreze in plus, dar poate nu vor fi pregatiti la fel de bine ca el.

In acelasi timp Vasile a primit cand s-a nascut toate abilitatile sa fie un bun instalator, i-a fost deschis un drum catre aceasta meserie, dar el se credea mult mai bun, ca poate sa faca mult mai multe,  asa ca a decis sa devina medic, s-a chianuit in facultate, nu a inteles el foarte bine cum este cu  sistemul nervos si sistemul circulator, si care este treaba asta cu bolile, pan la urma a reusit sa termine facultatea si s-a facut medic, este unul mediocru, este amabil si de gasca dar nu prea nimereste mereu diagnosticul iar uneori da un tratament gresit, asa ca unii pacienti sufera mai mult, unii poate ajung sa moara mai repede decat era prevazut initial. Vasile crede si spune ca este vina lor, a sistemului care nu face medicamente mai bune, a poluarii, societatii, etc, el poate este convins este un medic bun, poate cel mai bun sau poate este constient ca nu exceleaza dar daca tot a apucat sa mearga pe un drum ii da inainte.

Smerenia inseamna sa te evaluezi corect, sa te pozitionezi acolo unde-ti este locul nici mai sus, nici mai jos, nici mai la stanga, nici mai la dreapta, nici mai in fata nici mai in spate.

Smerenia inseamna sa-ti asumi rolul si misiunea cu care te-a trimis Dumnezeu pe pamant si sa te stradui sa faci totul cum poti mai bine.

Ce este smerenia, unde este locul meu

Ai vazut vreodata mecanismul unui ceas, sunt multe rotite, arcuri, surubele si tot felul de piese mai mici sau mai mari, fiecare rotita are o marime si un numar de dinti.

Ce crezi ca s-ar intampla daca in locul unei rotite cu 130 de dinti s-ar pune una cu 131 de dinti? Fie ceasul se va bloca dupa un timp fie va functiona defectuos si va arata o ora gresita. Dar daca in locul unei roti mari ar pune una mai mici? Probabil nici nu ar porni.

Asa este si cu rolul fiecaruia din noi in societate, fiecare are locul sau, unde poate obtine performanta maxima, daca-si atribuie alt rol se va deregla toata societatea si multi alti indivizi ai societatii vor avea de suferit sau pierdut datorita acestei alegeri.

Din fericire Dumnezeu este foarte intelept si a prevazut toate variantele in care cineva nu vrea sa-si faca treaba si are planuri de rezerva, dar niciun plan de rezerva nu poate fi la fel de bun ca planul principal, ca altfel era el planul principal.

Dupa cum am mai spus si aici orgoliul apare atunci cand preferam sa ne comparm cu altii, ca suntem mai buni sau mai putini buni decat Ionel sau Vasile, dar nicunul din noi nu ne cunoastem pe noi insusi si avem pretentia ca ii cunoastem pe cei din jurul nostru.

Ionel si Vasile s-au nascut cu alte abilitati si caracteristici decat mine si tine, au alta mostenire ancestrala si genetica, au crescut in alt mediu, au invatat lucruri diferite, sunt in stadii de invatare diferite, au o evolutie diferita, oricat de mult s-ar asemana cu mine sau cu tine sunt diferiti in proportie de 99,99% fata de mine si fata de tine.

E ca si cum ai  compara broasca broasca testoasa si iepurele la felul cum alearga, iar altcineva ar compara  balena si elefantul la felul cum innoata pentru a le acorda premii de cel mai bun manifer.

Toate aceste comparatii sunt necinstite fiecare este cel mai bun pe nisa lui, se poate compara doar cu sine.

Dumnezeu ne-a trimis pe pamant sa evoluam noi, sa invatam lucruri noi, sa deprindem noi abilitati, sa sporim darurile date. Este o motivatie similara cu cea pe care o are un parinte bun atunci cand isi trimite copilul la scoala.

Cand trecem dincolo la ceea ce unii numesc ”Dreapta Judecata” ne evalueaza in functie de ce am facut noi, ce am facut cu ce am primit, daca am sporit darurile incredintate cand ne-a trimis pe pamanat, ne compara cu ce eram si aveam inainte de a ne trimite pe pamant. Dumnezeu nu ne compara cu nimeni altcineva, nu spune Vasile a fost mai bun decat tine si Ionel a fost mai rau decat tine.

Dumnezeu te evalueaza in comparatie cu tine cel de ieri, cu cel de  acum un an, cu cel ce erai copil, ce cel ce erai inainte sa te trimita pe pamant.

Cand ai inceput sa te compari cu altii te-ai abatut de la drum si ai pierdut din vedere estentialul, pe tina insuti.

Raspunde-ti la intrebarea ” Cine sunt EU?” si vei afla secretele universului.

Cum este treaba cu orgoliul?

Ce este orgoliu si cum scapam de orgoliu

Sunt plin de ORGOLIU !!!
Stiai ca orgoliu PUTE?

Orgoliul este o ”dihanie” urata si perversa, el ne intuneca mintea si privirea, ne impiedica sa vedem adevarul si ne arata minciuna ca fiind adevar.

Multi cred ca orgoliul este atunci cand ne credem mai mari decat suntem, dar gresesc, orgoliu este si atunci cand ne subapreciem, cand avem o parere proasta despre altii dar si despre noi.

Orgoliu apare atunci cand ma compar cu altii (asta este o lectie invatata de la fetele mele), pentru a scapa de orgoliu ar trebui sa ma comparam doar cu EU, cu EU cel de ieri, cu EU cel de anul trecut.

Ce este orgoliu si cum scapam de orgoliu

Toti ceilalti sunt diferiti fata de mine, e ca si cum as compara marul cu para sau cu nuca, sau cu firul de iarba, fiecare are rostul lui, scopul lui, varsta si experienta lui .

Sunt momente in care ma cred superior celorlalti, altele in care ma cred inferior fata de altii, ambele situatii ma impiedica sa merg inainte, comparandu-ma cu ceilalti pierd ceea ce este cu adevarat si ma blochez.

 

Ma ”lupt” de multi ani cu orgoliul, au fost momente in care am crezut ca am scapat de orgoliu, in ascuns chiar ma faleam cu asta.

Am invatat sa ma mint, (DA, noi oamenii suntem experti in a ne minti singuri) ignoram, minimalizam sau ma faceam ca nu vad acele manifestari de orgoliu si cand era ceva ce parea sa fie o dovada de smerenie o amplificam (O mai fac si azi).

Ce este orgoliu si cum scapam de orgoliu

Apoi mai veneau momentele in care acceptam adevarul si observam la mine manifestari de orgoliu care ”puteau” rau, apoi incepeam sa caut solutii pentru a corecta, iar credeam ca sunt fara orgoliu si iar descopeream ceva.

Descoperi orgoliul din tine analizand modul in care gandesti si ce simti in interiorul tau in diferite situatii cu care te confrunti.
Imi cer iertare celor ce i-am ranit cu orgoliul meu …. sunt multi …. nu pot da timpul inapoi… … dar pot invata din greselile trecutului….

Va multumesc
Cu drag Catalin Dimofte

Cat de orgolius crezi ca esti?

Cum crezi ca te afecteaza orgoliul? Cum crezi ca afeteaza orgoliul tau viata celor din jurul tau.

Povestea celor doi soimi si a batranului intelept. Poveste educativa

Simul ce se desprinde de creanga. De ce nu pot inainta

Un împărat a primit doi șoimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus că indiferent ce a încercat dresorul refuză să se dezlipească de creanga pe care stătea. Unul dintre slujitori trebuia sa se cațere în fiecare zi în copac să-i ducă de mâncare.

După ce a încercat în fel și chip să facă șoimul să zboare de pe creangă, împăratul și-a rugat supușii să-l ajute.

Un bătrân înțelept s-a oferit să facă el asta și, a doua zi când s-a trezit, împăratul a văzut șoimul zburând de colo-colo.

– Cum ai făcut? și-a întrebat supusul

– A fost foarte simplu. Nu a trebuit decăt să îi tai craca de sub picioare.

Simul ce se desprinde de creanga. De ce nu pot inainta

Morala: uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca să ne aducem aminte că putem zbura.

P.S.: Care este creanga ta  de pe care refuzi să zbori? Cum ar fi dacă te-ai desprinde de ea chiar acum și ai începe să zbori și să descoperi frumusețea lumii?

Povestea soricelului ce a cazut in borcanul cu smantana. Poveste educativa

soricelul curajos - poveste educativă

A fost o data un șoricel mic și fără prea multă experiență de viată, dar era sigur pe el și destul de îndrăzneț. Într-o dimineață când dădu o raită prin cămară, din neatenție a căzut într-un borcan cu smântâna.

S-a speriat, cu greu reușea să se ridice până la suprafață să mai tragă  o gură de aer. Cădea de fiecare dată înapoi, spre fundul borcanului.  L-a și atins de câteva ori.

Treptat a fost cuprins de o senzație cumplită de panică, vecină cu disperarea, credea că o să moară. După un timp s-a întunecat, venise seara și a rămas pe întuneric. Disperarea bietului șoarece era totală.

Așa că s-a gândit că avea de ales: abandonează și se îneacă în smântâna sau dă din lăbuțe toată noaptea sperând că dimineață să-l salveze cineva.

Dar și-a adus aminte ce îi spunea bunicul său întelept, trecut prin viață, ”Oricât de greu și fără speranță ar părea, să nu renunți niciodată, întotdeauna există o soluție chiar dacă nu o vezi, continuă să speri și soluția va veni!”   Așa că a ales a doua variantă.

Dimineață – obosit, epuizat, cu mintea răvășita de chinul prin care trecuse toată noaptea, șoarecele abia dacă mai dădea dintr-o lăbuță. Când s-a desmeticit, s-a întrebat de ce nu se scufundă, că nu prea mai are forță să dea din piciorușe.

soricelul curajos - poveste educativă

Uluit și-a dat seama că sub el acum era ceva tare. Surprinzător în timpul nopții smântâna se transformase în unt, după ce o bătuse, o noapte întreagă, cu lăbuțele. Așa că acum a putut să se ridice și să iasă din borcan și să se ducă la bunicul său să-i mulțumească pentru sfaturile înțelepte.

Morala: Atunci când ai speranță și depui efort pentru a reuși, iar voința este susținută de o motivație puternică ( dorința de a supraviețui, (în toate sensurile posibile ale termenului), tot ceea ce pare o piedică (smântâna) poate fi transformat într-o soluție ți un punct de sprijin pentru a ajunge mai sus (unt)!

PS: De cate ori ai abandonat si ulterior ai aflat ca daca mai făceai un mic efort ai fi reusit?

Cum se manifesta emotiile in corpul nostru?

harta emotiilor. Unde se aseaza emotiile in corp

Cercetatorii finlandezi au incercat intr-un studiu recent sa identifice modul in care emotiile ne afecteaza corpul. Raportul acestor investigatii, publicat in paginile prestigioasei reviste Proceedings of the National Academies of Sciences a implicat 773 de subiecti care au trebuit sa indice in ce mod ii afecteaza emotional o serie de materiale ce le-au fost aratate. Iar teoria expertilor finlandezi a fost aceea ca indiferent de individ, corpul uman are un mod comun de a se manifesta la nivel emotional.

La inceput, participantilor le-au fost aratate cuvinte sau expresii verbale, povesti si filme cu impact emotional, iar mai apoi li s-a cerut sa evidentieze pe un model de silueta umana computerizata acele zone ale corpului in care au simtit o crestere sau o descrestere a activitatii. Acolo unde senzatiile au fost mai intense, participantii au trebuit sa foloseasca rosu, apoi galben pentru sentimentele puternice, iar pentru starile mai putin definite au avut la dispozitie nuante de albastru.

harta emotiilor. Unde se aseaza emotiile in corp

Rezultatul a fost ca, in majoritatea cazurilor, subiectii au colorat aceleasi zone cu culori similare pentru aceleasi sentimente, un aspect ce evidentiaza inca odata considerentele stiintifice legate de sentimentele umane. Siluetele din dreptul notiunii de rusine au fost in majoritatea lor colorate galben in obraji in timp ce pentru dezgust cei mai mulți dintre subiectii au colorat stomacul in rosu. Depresia, pe de alta parte, se manifesta ca o amortire a senzatiilor din picioare in timp ce tristetea a fost reprezentata cu rosu in dreptul ochilor si a pieptului, asemenea unui om care plange. Dar cele mai intense sentimente au fost dragostea și fericirea unde siluetele au fost aproape complet umplute cu roșu și la interior cu galben.

Desigur, autorii studiului au recunoscut chiar ei ca rezultatul cercetarii poate fi afectat de asa numita „asociere conceptuala dintre senzatii, emotii si cunostintele semantice” – ceva de genul fluturilor din stomac pentru dragoste sau a imbujorarii pentru rusine.

Dar pe de alta parte, tot ei sugereaza ca asta denota o universalitate culturala in modul in care emotiile noastre au un impact asupra propriului nostru corp. De fapt, poate ca aici ar fi momentul sa mentionam  ca, desi o parte din subiecti au fost finlandezi, o alta parte (nu stim exact numarul) au provenit din Taiwan, o tara cu alte traditii si cu o cu totul alta cultura.

Astfel, in locul unei explicatii lingvistice sau culturale pentru raspunsul comun al subiectilor, autorii tind sa considere ca motivul raspunsurilor comune ar fi o baza biologica comuna din care izvorasca raspunsurile noastre fizice si emotionale.

Si desi emotiile exercita un minim de influenta asupra propriei noastre psihologii, cauzand diferente minime in temperatura a pielii si variatiile pulsului, studiul pare sa evidentieze ca avem toti „dotarea” necesara pentru a diferentia senzatiile provenite din diferitele sisteme ale corpului. Si astfel, raspunsurile vizibile, inrosirea obrajilor ori senzatia de fluturi in stomac, sunt de fapt starile corporale ce ne sunt accesibile atunci cand avem de-a face cu un val intens de emotii.

Vezi cercetarea http://www.pnas.org/cgi/doi/10.1073/pnas.1321664111

http://www.npr.org/sections/health-shots/2013/12/30/258313116/mapping-emotions-on-the-body-love-makes-us-warm-all-over