Cand iese la joaca copilul interior?
Articole colaboratori/Psihologie
0 Comments

Cand iese la joaca copilul interior?

Fiecare dintre noi, adultii de azi, avem un copil interior care isi face aparitia cand nici macar nu ne gandim. Copilul interior este acea parte a noastra care este dornica de joaca, de alint, este plin de imaginatie, cauta sa traiasca lipsit de griji ori responsabilitati.

Acest copil nu poate fi eliminat si nici nu ar fi natural sa facem acest lucru. Ar insemna ca nu mai stim sa ne jucam, sa ne bucuram de lucrurile mici, sa glumim sau sa ne “punem la mintea” copiilor nostri.

Copilul interior insa, isi poate face aparitia in situatii cand avem nevoie sa fim, de fapt, adulti: avem sa ne asumam responsabilitati, sa luam decizii, sa gandim realist despre noi, sa ne evaluam, sa ne privim cu ratiune pe noi insine ori cand avem de ales cu privire la felul in care ne raportam la viata, la experientele traite, la contexte in care singuri am intrat.

Fii constient de momentele in care este nevoie sa apelezi la adultul din tine: in familie, la job, la o masa de afaceri, in situatii in care este necesar sa iei decizii si sa ti le asumi,etc.
Diferentiaza aceste situatii de momentele cand iti poti permite sa te porti ca un copil: poate ca te afli in concediu, esti in parc cu bicicleta, intr-un parc de distractii, practici un hobby, etc.

A fi adult tot timpul este extenuant si imposibil. Nimeni nu poate fi exclusiv adult ori sa aiba exclusiv comportament de adult.

Suntem cu totii niste copii in corpurile noastre de adult. Ceea ce, insa, va face diferenta in ceea ce priveste calitatea vietii tale, este alegerea corecta a momentelor cand poti sa fii un copil lipsit de griji sau un adult care are toate resursele sa decida si sa traiasca liber si asumat.

Permite copilului interior sa apara atunci cand contextul este unul potrivit pentru activitati de recreere sau relaxare si amana-i aparitia atunci cand te afli in situatii specifice unui adult!

Articol scris de Psiholog Simona Constantinescu

Simona Constantinescu - Psiholog Bucuresti

121
Stii cum actioneaza neiertarea? Ce se intampla cand iertam?
Spiritualitate
0 Comments

Stii cum actioneaza neiertarea? Ce se intampla cand iertam?

Am promis demult ca scriu un articol despre „NEIERTARE si IERTARE”, astazi a venit timpul sa o fac.

Stii cum actioneaza neiertarea?

Atunci cand suntem suparati pe cineva ce ne-a ranit (in realitate sau in imaginatie) il consideram VINOVAT si pentru a il pedepsi dam o SENTINTA ce ar trebui indeplinita pentru a se realiza iertarea.

In aceasta sentinta stabilim o pedeapsa si anumite conditii pentru iertare, poate ne dorim ca acea persoana sa fie pedepsita pentru greseala facuta, sa vada cat suferim, sa recunoasca ca a gresit, sa repare daunele  etc. Pe masura ce trece timpul si ne tot reamintim de suferinta putem sa mai adaugam conditii pentru obtinerea iertarii, uneori aceastea sunt imposibil de indeplinit.

Probabil si tu ca si restul oamenilor ai spus sau gandit ceva de genul „Nu te iert pana cand nu o sa vii in genunchi in fata mea„, „Nu o sa te iert niciodata„, „Sa suferi cum am suferit si eu” si altele, acestea vor face parte din sentinta si vor conditiona iertarea.

Tot acest proces ajunge in subconstient (suflet) care primeste astfel misiunea de a duce la indeplinire SENTINTA, facand o prioritate din aceasta si aloca toate resursele necesare indeplinirii fiecarui punct din sentinta, lucreaza fara odihna, ca si cum s-ar invarti in cerc.

Uneori uitam ca ne-am suparat pe cineva si credem ca l-am iertat, dar subconstientul lucreaza in continuare cu spor la punerea in aplicare a sentintei, cauta si creeaza ocazii pentru a realiza fiecare punct.

Capacitatea subconstientului are si ea niste limite, poate procesa o cantitate limitata de ganduri si emotii in acelasi timp, asa ca atunci cand exista o neiertare, emotiile pozitive (o parte din iubire, bucurie, fericire si altele) sunt date la o parte pentru a face loc neiertarii , cu cat sunt mai multe neiertari cu atat ramane mai putin loc pentru emotiile frumoase, astfel subconstientul  se umple de energiile negative ce ajung sa ne imbolnaveasca fizic si psihic dar si sa genereze  ganduri negative si comportamente disfunctionale.

Aceste energii negative ne intuneca judecata (uneori spunem „parca am o ceata pe creier”) si interpretam eronat actiunile vinovatului si chiar imaginam unele, ii minimalizam actiunile benefice si i le amplificam pe cele negative care ne confirma supararea. De exemplu: „daca ofera un cadou consideram ca are ganduri ascunse”, „daca ne face un compliment consideram ca o face de complezenta”, „daca greseste ceva banal, consideram ca fiind grav” si altele.

neiertarea si iertarea

Neiertarea ne face sa ne schimbam comportamentul si sa emitem energii negative catre vinovat, iar acesta le percepe constient sau subconstient si reactioneaza corespunzator, ceea ce ne face sa ne consideram indreptatiti sa fim suparati, astfel se adauga noi neiertari si totul se amplifica.

Prin neiertare se pot distruge cele mai frumoase prietenii, cele mai frumoase povesti de iubire. La inceput cand iubirea este puternica si ocupa o mare parte din suflet (subconstient), cand persoana ne greseste ii trecem cu vedere greselile, ii gasim scuze, le minimalizam. E suficient sa-si faca loc o mica neiertare in subconstient, iar aceasta pregateste locul alteia, lasand mai putin spatiu de manifestare iubirii, pe masura ce neiertarea creste iubirea ramane inghesuita intr-un colt si nu prea se mai poate manifesta.  Si astfel prietenia si iubirea este ingropata.

Dar oricat de puternica si mare ar fi neiertarea exista o solutie: IERTAREA.

Iertarea este asemenea unui act de GRATIERE, se anuleaza pedepsele, se elimina toate supararile si emotiile negative si se face din nou loc iubirii sa se manifeste.

Este foarte usor sa ne suparam pe cineva si sa pastram neiertarea in suflet, sunt suficiente cateva secunde, aproape fara efort.

Din pacate uneori ne este mai greu sa iertam decat sa ne suparam, nu este suficient sa spunem ca am iertat, trebuie sa traim IERTAREA cel putin la fel de intens precum a fost NEIERTAREA, sa sapam adanc in subconstient. Nu este suficient sa iertam constient, trebuie sa o facem si la nivel subconstient, pentru ca neiertarea acolo a ramas.

In cele mai multe cazuri NEIERTAREA  ne afecteaza cel mai mult pe noi si mai putin pe vionovat. Oricum ar fi prin neiertare noi iesim in pierdere.

A ierta nu înseamnă ca uitam, că nu ne doare, că n-am fost răniţi, ca acceptam comportamentul, ca ii dam dreptate celui ce ne-a facut sa suferim sau ca-i permitem sa ramana in viata noastra sau sa ne raneasca din nou.

Cand ierti te eliberezi de otrava neiertarii si a tuturor sentimentelor si emotiilor negative ce au aparut in urma neiertarii (furie, ura, dispret, dusmanie, frica, etc. ), a ierta inseamna sa te eliberezi de trecut pentru a putea merge mai departe, a ierta inseamna a te vindeca.

„Terapie prin Iertare”  are un efect extraordinar in viata oamenilor, viata lor se schimba radical, oamenii din jur devin mai prietenosi si mai amabili.

Vrei sa fii FERICIT?   IARTA si IUBESTE!

476
De ce sa merg la un psiholog?
Psihologie
0 Comments

De ce sa merg la un psiholog?

De ce nu o carte, un workshop, un prieten, un website?

Cu alte cuvinte: bineinteles ca prietenul tau care este depresiv nu face nimic pentru a iesi din depresie; dar, de ce nu face?

De ce nu ai putea sa-i spui tu ce sa faca ca sa nu mai fie depresiv sau sa-i dai o carte despre depresie si cum poate sa invinga depresia si sa rezolvi problema in acest mod?

Bineinteles ca un barbat timid este un barbat care a crescut cu parinti intoleranti sau fara sprijinul parintilor; fiecare dintre cei care cunosc familia intelege acest lucru si considera ca barbatul nu are motive sa fie timid ,sa fie speriat. Daca ei pot vedea asta, de ce el nu poate observa acest lucru si sa se bucure cu adevarat de viata sa ?

Raspunsul simplu este ca acest lucru este prea dureros. Prietenul tau depresiv este blocat in depresia sa pentru ca, indiferent daca crezi sau nu, ii este mai usor sa se simta depresiv decat sa faca fata la ceea ce il doare cu adevarat. De aceea depresia, care pare irationala pentru ceilalti, pentru el este un prieten util la un nivel subnconstient – pentru ca il protejeaza de un pericol imaginar sau ii distrage atentia de la ceva dureros.

Acelasi lucru este valabil si pentru o femeie care sufera din cauza agresivitatii partenerului; aceasta agresivitate pare mai simpla pentru ea la un nivel subnconstient- decat sa vada cat de nesatisfacuta este de ea si de viata pe care o are.

psihoterapie si psiholog

Chiar si timizii prefera sa ramana timizi decat sa faca fata furiei, disperarii si fricii pe care le-o provoaca viziunea sa asupra lui insusi sau asupra vietii.

Important: aceste obisnuinte, sentimente, perceptii si comportamente irationale nu sunt alese sau stabilite la un nivel constient. Este clar ca nici unul dintre noi nu s-ar angaja in mod constient

Intr-un comportament sau un scop atat de prostesc. Dar aceste obiceiuri se dezvolta in afara sferei noastre constiente si de aceea nu putem ajunge la ele.

Pentru asta avem nevoie de psihoterapie, pentru a aduce in sfera noastra constienta ceea ce se intampla cu noi in subconstient.

Daca problemele cu care ne confruntam ar fi fost la nivel CONSTIENT le-am fi putut rezolva deja, dar radacinile lor sunt la nivel SUBCONSTIENT, si daca vrem sa le rezolvam trebuie sa actionam direct la cauza.

Subconstientul este cheia pentru a intelege!

De de psihoterapie ?

Altfel, nu merge. invatand la un nivel intelectual este rareori suficient.
Din pacate, acest gen de a invata este dificil, de aceea psihoterapia dureaza mai mult decat cateva sedinte. Si asta pentru ca este mai usor sa ramanem blocati in problemele noastre decat sa facem o schimbare.

De ce hipnoza terapeutica?

Hipnoza ofera una dintre cele mai rapide cai de accesare a subconstientului, cu ajutorul hipnozei putem descoperi cauza si produce schimbarea direct la nivel subconstient cu un efort minim. Ajungand mai usor la cauza sunt mai multe sanse sa rezolvi problema rapid din mai putine sedinte decat in psihoterapia clasica.

63
Cum ne influenteaza relatiile cu familia personalitatea?
Fără categorie/Psihologie/Spiritualitate
0 Comments

Cum ne influenteaza relatiile cu familia personalitatea?

Poate v-ati intrebat uneori „De ce m-am nascut in aceasta familie si nu in alta?” sau „Care este scopul experientelor de viata prin care am trecut pana acum?” Un principiu sustine ca „nimic nu e Intamplator pe aceasta lume”.

Pornind de la aceasta afirmatie, putem deduce faptul ca nici nasterea si cresterea intr-o anumita familie nu este absolut intamplatoare. Fiecare dintre noi vine pe aceasta lume pentru a invata anumite lectii, chiar din primele clipe de viata. Ne formam si evoluam ca personalitati in principal in cadrul familiei de origine. Prin preluarea sau respingerea modelelor materne si paterne, ne cream propriul fel de a fi sau de a exista in societate.

Ca si copii, ne nastem, crestem si ne maturizam in sanul familiilor noastre.

Prezenta parintilor impreuna este foarte importanta in ochii celor mici, deoarece pentru ca lumea acestora sa fie intreaga este necesara mentinerea unitatii cuplului parintilor. Orice modificare concretizata prin separare, neintelegeri sau probleme poate genera in copil sentimente de culpabilitate, suferinta si frustrare. Traind intr-o simbioza foarte puternica cu parintii, copilul se simte si se crede raspunzator pentru tot ce se intampla in relatia lor de cuplu.

Atunci cand, din varii motive, parintii naturali nu sunt prezenti in viata copilului, in mod natural acesta va fi predispus sa-si gaseasca spontan un tata sau o mama de substitut. Doar asa copilul va reusi sa se adapteze adecvat la mediul inconjurator. O bunica sau un bunic dragastos poate compensa lipsa sau chiar indiferenta unor parinti insensibili si mult prea preocupati de viata profesionala in detrimentul celei familiale sau poate prelua ca model orice alt barbat sau femeie cu care interactioneaza frecvent.

Vital pentru copil este sa existe cineva in preajma sa. Lipsa de repere este drama celor mai multi copii contemporani ai caror parinti alearga de dimineata pana seara pentru a le asigura confortul material mult visat.

Oare de catre cine? Va invit sa raspundeti cu onestitate la aceasta intrebare. Insa, acesti copii au nevoie, in primul rand, de a petrece ceva timp de calitate impreuna cu parintii lor, in care sa-si impartaseasca reciproc afectiune, tandrete, energie si suport. Astfel, la maturitate, copilul are toate sansele sa devina un adult armonios dezvoltat, ca femeie sau barbat.

Tatal sau orice model patern de subtitutie important din viata fiecarei persoane in parte joaca un rol semnificativ in dobandirea capacitatii de a accesa resursele noastre interioare si de a invata sa ne atingem obiectivele prin forte proprii. Figura autoritara, tatal ne indruma spre actiune, afirmare, responsabilitate, decizie, creativitate si perseverenta in atingerea scopurilor propuse.

Daca in copilarie am intampinat dificultati de relationare cu tatal nostru sau persoana care l-a inlocuit pe acesta atunci este probabil ca la maturitate sa avem probleme de comunicare cu figurile autoritare care apar in viata noastra. Totodata, este posibil sa ne conturam o identitate psihosexuala distorsionata, masculina sau feminina, adecvata apartenentei noastre de gen. Unele femei pot deveni mai barbatoase iar unii barbati mai efeminizati.

vindecare relatiei mama tata parinti copil

Toate experientele din familie, tot ce vedem, auzim sau simtim in relatiile cu mama si cu tatal ne modeleaza modul nostru de a gandi, simti, comporta si reactiona in diferitele situatii de viata. Daca un parinte este autoritar putem invata fie sa fim autoritari fie supusi (la fel ca parintele sau opusul sau)

Este necesar sa precizez faptul ca fiecare om contine atat latura feminina cat si latura masculina. In mod normal, la femei predomina latura feminina iar la barbati cea masculina. Atunci cand relatiile cu parintii sunt tumultoase, formarea identitatii psihosexuale normale poate fi periclitata. Asa se explica anumite anomalii comportamentale sexuale si nu numai, care starnesc atatea controverse in societate. Influenta parentala negativa este recunoscuta in rigiditatea opiniilor, atitudinea dura, rece, de neclintit, insensibila si incapatanata. Spectrul afectiv al sentimentelor este blocat, persoana fiind paralizata emotional si incapabila de a-si manifesta sentimentele.

Rolul mamei sau al oricarei persoane de substitutie a acesteia este de a ne invata sa oferim afectiune, tandrete, preocupare, grija, suport si alinare celor din jurul nostru. Accentul se pune pe dezvoltarea altruismului, sensibilitatii, blandetii, protectivitatii, spiritului de sacrificiu si a rabdarii. Conflictele sau comunicarea dificila cu figura materna pot conduce la insatisfactii In relatiile intime si la autocritica exagerata dublata de inflexibilitate si rigiditate cu propria persoana si cu ceilalti.

Este vorba despre ceea ce se cheama „inima de gheata”. Aceasta raceala sau neglijare a vietii afective are repercusiuni majore asupra existentei sub toate fatetele sale, personala, familiala, profesionala si spirituala.

Prin Terapia de vindecare a relatiilor cu parintii lucram pe aceste aspecte, vindecam ranile provocate in aceste relatii, ne eliberam de paternurile de gandire si limitarile construite in copilarie si putem trai mai liberi. Din acest motiv majoritatea clientilor nostri dupa ce experimenteaza Terapia de vindecare a relatiilor observa cum li se schimba radical anumite aspecte ale vietii, inclusiv comportamentul parintilor si a celor din jur.

Articol inspirat de un text scris Ioana-Corina Marcu Consilier psihologic

125