𝗜𝗺𝗶 𝗽𝗹𝗮𝗰𝗲 𝘀𝗮 𝗳𝗮𝗰 𝗳𝗲𝗺𝗲𝗶𝗹𝗲 𝘀𝗮 𝗽𝗹𝗮𝗻𝗴𝗮!
O sa spui acum că sunt un bărbat misogin, sadic, fără inimă.
Nu-mi pasă ce crezi tu despre mine. Eu sunt mândru de mine de fiecare dată când reușesc să fac ochii unei femei să plângă.
Și știi ce e interesant? Femeile mă plătesc după asta.
Da, pe mine femeile mă plătesc după ce le fac să plângă.
Îmi place asta deoarece știu ca acele lacrimi sunt un semn ca ele se conectează cu o emoție profundă. E un semn că cuvintele mele au atins o rană și începe procesul de vindecare.
Iar asta da jos poveri, sufletul lor devine mai ușor și zâmbetele încep să răsară pe chipul lor. Când văd lacrimile ce apar sub ploape, văd deja zâmbetul și starea de libertatea ce urmează să o trăiască.
Lacrimile sunt fluidul ce leagă sufletul de rănile lui. Si este o diferenta chimica intre lacrimile ce vin din durere, cele ce vin din vindecare si cele ce vin din fericire si bucurie.
Săptămâna asta am reușit să fac să plângă o femeie ce nu a mai plâns din 2004, de 19 ani. Doar gândul că exista o femeie plina de suferințe dar care nu a plâns de 19 ani mă înfioară? Și nici nu era programată să îi fac terapie. A venit cu nepotul ei de 9 ani sa il ajut într-o problema, dar cum am terminat mai repede m-a intrebat dacă o pot ajuta și cu problema ei.
De câțiva ani are o tuse seacă și din sinusuri i se scurge un lichid sărat. A fost la mulți medici, a făcut multe analize în România și Italia, dar nu au găsit cauza. În timpul sesiunii de hipnoză i-a apărut o amintire de acum 19 ani. Abia a ajuns la muncă în Italia și nu s-a putut adapta, totul era dificil și nu făcea față, plângea mult. Cu ochii în lacrimi, l-a sunat pe tatăl ei în România să-i spună frământările și durerile ei. Nu a primit susținerea emoțională pe care o dorea, tatăl nu o putea intelege, i-a replicat rece „De ce plângi? Ești doar în Italia.„
În acel moment și-a jurat să nu mai plângă niciodată, iar subconștientul său, aflat într-o emoție puternică a dus la îndeplinire jurământul (cu cat emoția e mai puternică cu atât mai puternic se implementează gandul). Săptămâna asta a fost prima zi în care a plâns după 19 ani. Jurământul care l-a făcut față de ea însăși s-a rupt.
După 3 zile mi-a scris ca tusea s-a redus semnificativ, respira mai liber și se simte mult mai bine.
„Sunt bărbatul care face femeile să plângă și femeile mă plătesc pentru asta!” asta le spun femeilor după ce plâng în fața mea, unele se rusineaza un pic, dar dupa ce le spun asta zambesc.
Observatie: Sunt și femei care izbucnesc în lacrimi din „nimicuri”, care nu-și pot controla plânsul în viața de zi cu zi. După câteva ședințe de terapie nevoia lor de a plânge dispare, nu le mai tulbură ce le tulbura în trecut, când rănile se vindecă nu te mai doare sufletul și încetezi să plângi.
Sper ca ți-am dat un subiect interesant la care să meditezi.
Catalin Dimofte
PS: Povestea scrisa cu acordul persoanei implicate.
Vezi statistici
Toate reacţiile:
Mirela Allegria, Sandor Kasza şi alţi 126