Cazuistică

Proverbul romanesc „De ce ţi-e teamă nu scapi”, a fost confirmat de studii de referinţă în domeniul psihologiei (A. Rosenthal, 1967).
De asemenea şi aşteptările pozitive vor iniţia un ciclu al schimbării în direcţia dorită.

Întâmplarea povestită de G. Allport ilustrează foarte bine acest fapt:

„Într-un spital provincial din Austria, un bărbat zăcea grav bolnav, era practic pe patul de moarte. Echipa medicala i-a spus acestuia, direct, că ei nu pot diagnostica boala, dar că in cazul în care ar cunoaşte diagnosticul, ar putea, probabil, să-l vindece.

În continuare, i-au spus că un diagnostician faimos va vizita curând spitalul şi că probabil va reuşi să-i pună diagnosticul corect.

După câteva zile, diagnosticianul a sosit şi a început consultaţia bolnavilor. Ajuns la patul bărbatului respectiv, abia privindu-l, a murmurat «Moribundus» şi a plecat.

Câţiva ani mai târziu, pacientul l-a sunat pe diagnostician si i-a spus:
– „Doresc să vă mulţumesc pentru diagnostic. Cei din spital ni-au spus că, dacă dumneavoastră îmi veţi pune un diagnostic, mă voi face bine, şi din momentul în care aţi spus «Moribundus», am ştiut că mâ voi însănătoşi”.

Bolnavul nostru a avut nevoie de un motiv pentru a se vindeca, personalul spitalului l-au pregatit creând o așteptare „daca vom cunoste dignosticul te vei vindeca” iar diagnosticianul i-a oferit un diagnostic «Moribundus» (norocul bolnavului că nu cunostea latina). A fost suficient să se confirme o asteptare si astfel subconstientul a declanșat vindecarea.

La fel și multe afecțiuni se produc în urma unor credințe ce facilitează îmbolnăvirea .

In sedintele de hipnoză subconștientul își găsește motive pentru a declanșa vindecarea si a renunța la suferință .

Hipnoza activează autovindecarea, aceasta începe din interior, la fel cum majoritatea bolilor încep din interior.

Cu drag,
Catalin Dimofte

Majoritatea presupun ca o trauma pshologica din copilarie este doar  un eveniment  major cand s-a petrecut ceva grav: divortul parintilor, moartea cuiva apropiat, un abuz sexual, violenta fizica sau emotionala, un accident si multe  altele de genul.

In anii de practica in cabinet mi-am dat seama ca  pentru subconstientul nostru truama e putin diferita.  Iar ceva aparent banal se poate  constitui intr-o trauma. Uneori chiar si  un eveniment ce  il consideram cu ratiunea noastra a fi pozitiv poate fi perceput de  subconstient a fi o  trauma.

Vezi in povestea de mai jos o traumă reală ce a marcat o viața.

„Nu aveam voie sa aduc copii acasă. Mamei nu-i plăcea sa vină „străini” acasă la noi.
Nu știam atunci s-o întreb de ce doar prietenii mei erau „străini”. Cu siguranță nici ea nu se gândise la asta.

Într-o zi, când ambii părinți erau la serviciu și știam că vin acasă unul la ora 15.20 și celălalt la ora 16, am chemat la mine două fete, am rulat covorul din sufragerie și pe linoleumul rămas gol am turnat apă și șampon.
Am făcut cel mai original patinoar pe care l-am văzut vreodată!

Veselia îmi era umbrită doar de vigilența pe care totuși o păstram – o ureche mereu ciulită la eventualele zgomote de pe hol…
De altfel, când prietenele mele deveneau mai gălăgioase, mi se făcea foarte frică și țipam la ele să tacă.

Și, ca un făcut, la ora 13.10 am auzit cheia rotindu-se în yală.
Cu mintea de acum nu pot să realizez cum am reușit în cele câteva secunde cât îi ia unui om să descuie și să deschidă o ușă, să acopăr patinoarul improvizat cu covorul, să le bag pe prietenele mele în bucătărie, sa-mi văr tălpile clăbucite în papuci și să-mi iau o mină de om ridicat de pe scaunul de făcut teme…

Probabil că dacă mama ar fi fost mai atentă, ar fi observat că „e vopsit gardul” și că vocea mea de „mami, ai venit mai devreme!!!” numai de bucurie nu era gâtuită!
Dar mama nu prindea (atunci) astfel de subtilități…

Cu inima mai mică decât un purice, speram ca mama să meargă la baie. Baia era în fundul apartamentului, iar bucătăria fix lângă ușa de la intrare.
Eram cu ochii pe ea ca pe butelie.
„I-o fi foame sau face pipi?”

Nu-mi dădeam seama atunci, dar știu acum că tot corpul meu era încordat. Pe dinăuntru; pe dinafară aveam nevoie să mă mișc și chiar să par relaxată.

Mama s-a dus la baie. Prietenele mele au zbughit-o afară pe ușă.
Hmm, acum e prima oară când mă întreb, ele ce-or fi simțit?…
M-am relaxat puțin.
Dar am stat cu teamă apoi multe zile să nu descopere mama ghețusul de sub covor, să nu alunece, să nu se ude la picioare, să nu… orice.

Apoi (într-un fel) a trecut.
Am uitat întâmplarea. (Mi-am reamintit-o mult mai târziu.)

Dar mulți ani, adult fiind (în acte!) nu am știut de ce trăiam un stres intens când veneau prietene la mine acasă; de ce înghețam când auzeam zgomote pe hol; de ce nu râdeam niciodată gălăgios, iar dacă o făceam, mi se făcea frică; de ce gâtul meu a rămas încordat ani de zile creând o voce pe care nu o recunoșteam ca fiind a mea și dese dureri și ragușeli.

Neconștientizat, stresul din poveștile noastre uitate rămâne în corp. Și generează atitudini și comportamente potrivite acelor povești dar împovărătoare și copleșitoare acum.

Încet-încet am reintrat în contact cu corpul meu și am început să-l eliberez…
E un proces care durează ani, poate o viață, dar fiacare senzație constientizată mă duce tot mai aproape de cine sunt eu.

#Simteviața!💃🏻„

De la Vistiana

Știai că se pot elimina definitiv durerile menstruale, disconfortul și stările de rău din preajma menstruatiei?

Știai că durerile menstruale au în majoritatea cazurilor o cauză emoțională și/sau o „credință” eronată (tipar mental)?

Am întâlnit femei ce se plângeau de dureri menstruale groaznice, unele erau paralizate de durere, altele datorită durerilor insuportabile ajungeau la urgență.

Multe femei consideră ca durerile menstruale sunt ceva normal și fac parte din viața de femeie, dar cei ce se ocupă de sănătatea oamenilor știu ca orice durere sau disconfort este un semnal de alarmă că ceva nu este chiar în regulă.

Știi de ce?

Pentru că undeva în sufletul lor este o emoție sau o credința disfuncțională legată de sexualitate, poate fi teamă de a rămâne însărcinată, credința că sexul este un păcat, că la menstruație femeia este murdară (în biserică se spune asta), culpabilitatea sexuală (că a înșelat, sex înaintea căsătoriei, sex fară iubire, i-a plăcut sexul și nu trebuia, etc.), rușinea de propria sexualitate sau corp și altele.

Unele femei mi-au cerut ajutorul și majoritatea au scăpat de aceste dureri complet sau li s-au diminuat semnificativ, fără medicamente, fără niciun fel de intervenție fizică, doar prin vindecarea sufletului și schimbarea modului de gândire, fie prin terapie inforenergetică fie folosind tehnici de hipnoză.

PS: Am vrut sa scriu despre asta de ceva timp, dar am tot amânat, dar faptul că azi am primit acest mesaj (vezi foto) de la una din femeile avea dureri și stări de rău groaznice în perioada menstruației cu care am lucrat cu ceva timp în urma și  m-a motivat sa scriu acest articol!

Marturia unei femei ce a scapat de durerile menstruale prin hipnoza si inforenergetica

Azi am primit un mesaj ce m-a bucurat foarte mult, era o veste ce o așteptam.

Uite și povestea mesajului.

Luni am primit un telefon de la o fostă clientă , avea o voce un pic speriată. Mi-a spus că miercuri are examenul teoretic pentru permisul de conducere, este foarte emoționată și speriată, iar dacă până de curând răspundea corect la 24 teste din 26, de câteva zile abia reușește să răspundă corect la 22 de teste. Am aflat că dintotdeauna a fost emotivă în preajma examenelor, iar la examene nu reușea să scrie tot ce știa.

Am început ședința de hipnoză, am găsit în transă că ironiile și glumele instructorului auto i-au prăbușit încrederea în propria persoană. Am rezolvat acest subiect, a simțit fizic că i-a fost scos ceva rău din piept (așa a perceput ironiile și glumele instructorului), am ajutat-o să-și recapete încrederea în propriile forte.

Am continuat ședința cu câteva tehnici de îmbunătățire a memoriei  și dezvoltarea învățării subconștiente, am completat cu tehnici de reamintire a tuturor informațiilor deja acumulate și o super tehnica de scriere automată prin care să poate să se exprima mai ușor. Și încă câteva sugestii menite să o ajute în toate aceste etape.

Asta a fost tot, cu tot cu discuție a durat aproximativ o oră.

Abia seara am avut timp sa vorbesc cu ea la telefon și să cer mai multe detalii. Mi-a spus ca miercuri dimineața s-a trezit foarte relaxată și bine dispusă, parcă urma să se ducă în vacanță și nu la un examen ce o speria cu doua zile în urmă. A intrat în sală, foarte relaxată,  cu toate ca examenul a început cu peste doua ore întârziere nu a deranjat-o deloc, iar zgomotele și vocile celor din jur care o iritau de obicei la examene, parcă treceau pe lângă ea, parca ar fi avut un zid ce o proteja.

Când a început testarea, abia citea întrebarea și îi venea imediat răspunsul, nici nu trebuia să stea să se gândească, a terminat repede, când a spus că a terminat, examinatorul s-a uitat mirat la ea.

Iar rezultatul a fost: 26 corecte din 26.

PS:  Nu funcționează cu toată lumea, am avut și câteva eșecuri nu doar succese, cu un bărbat ce urma să dea un examen de admitere la o instituție de stat căruia nu am reușit să-i induc o transă suficient de profundă, un băiat ce a dat tot de permis dar am lucrat cu el la distanță și are mai multe răni emoționale ce nu au fost încă vindecate. Dar și alte  reușite, un examen la BAC, un examen la facultate.

PS2: Eficiența depinde de nivelul de sugestibilitate (hipnotizabilitate) a persoanei, la gradul de deschidere la nou și depașirea barierei imposibilului, dar și compatibilitatea hipnoterapeut – subiect, plus alți factori.

Auzim frecvent de oameni care au avut tentative de sinucidere, sau ca au astfel de ganduri. E un subiect foarte delicat, majoritatea psihoterapeutilor nu-si asuma un astfel de caz, le este teama sa nu agraveze situatia.

Si totusi sunt psihoterapeuti priceputi care pot sa rezolve foarte rapid un astfel de caz, chiar si fara sa pomeneasca despre sinucidere. Povestea de mai jos face parte din cazurile rezolvate de cel mai Milton Erickson, un psihiatru și  psihoterapeut care a revolutionat hipnoza si modul in care se poate utiliza. Acesta este un caz in care a fost nevoie de o singura sedinta pentru a se vindeca complet o femeie cu planuri de sinucidere.

”În octombrie, 1956, am fost invitat să iau cuvântul la un congres naţional al psihiatrilor, pe tema hipnozei, la Spitalul de Stat Boston, din Boston.

Dr. L.Alex făcea parte din personalul spitalului şi era preşedintele comitetului de program. Când am sosit, m-a întrebat dacă doresc să fac şi o demonstraţie, pe lângă prelegerea pe care urma s-o ţin.

L-am întrebat pe cine vom folosi ca subiect şi mi-a răspuns “Pe cei din auditoriu”. Am zis “Asta nu mă satisface pe de-a-ntregul”. A zis “Atunci plimbă-te prin secţie şi găseşte pe cineva care crezi că te-ar satisface”.

M-am plimbat prin secţie până cănd am văzut două surori medicale vorbind. Am observat-o pe una dintre ele şi am notat totul referitor la comportamentul ei. După ce au terminat de vorbit, m-am dus la ea, m-am prezentat şi i-am zis că urma să ţin o prelegere despre hipnoză şi am întrebat-o dacă ar vrea să fie subiectul meu. Mi-a spus că nu ştia nimic despre hipnoză, că nu auzise şi nu văzuse nimic în legătură cu ea. I-am zis că era foarte bine fiindcă asta o făcea să fie un subiect şi mai bun.

A zis “Dacă credeţi că aş putea s-o fac, o voi face cu bucurie”. I-am mulţumit şi I-am zis “E o promisiune fermă” A zis Desigur”.

Apoi am plecat să-i zic dr-lui Alex despre sora medicală Betty, care urma să fie subiectul meu.

El a reacţionat foarte violent. A zis “N-o poţi folosi. E în terapie psihanalitică de doi ani. Are o depresie compesată”. (“depresie compensată” înseamnă că pacientul este într-o depresie puternică şi că s-a decis s-o continue. Indiferent cât de rău se simte, indiferent cât de nefericit este, îşi va face “treaba”.)

Dr. Alex a adăugat “Şi mai e şi suicidală. Deja şi-a donat bijuteriile personale. E orfană.Nu are fraţi, iar prietenele ei sunt celelalte surori medicale din spital. Şi-a donat proprietatea personală şi o bună parte din haine. Deaj şi-a depus demisia”. (Nu-mi amintesc data demisiei sale. Cred că era 20 octombrie, iar noi eram în 6 octombrie.) “După ce o să demisioneze, pe 20
octombrie, o să se sinucidă. N-o poţi folosi”.

Analistul, dr.Alex, tot personalul spitalului, toate surorile medicale au pledat împotriva folosirii lui Betty pe post de subiect. Am zis “Din păcate eu am acceptat promisiunea lui Betty şi i-am dat-o, în schimb pe-a mea. Dacă-mi schimb promisiunea şi n-o folosesc, fiind deprimată, s-ar putea s-o ia ca pe o ultima respingere şi să se sinucidă în seara asta, să nu mai aştepte până pe 20”. Eu m-am menţinut poziţii şi ei au cedat.

I-am spus lui Betty unde să se aşeze în sală. Mi-am ţinut prelegerea. Am recurs la diferite persoane din public ca să demonstrez cate ceva despre hipnoză, pe ici-colo – diferite fenomene.

Apoi am zis “Betty, ridică-te, te rog! Acum apropie-te încet de scenă. Continuă până ajungi în faţa mea. Nu merge nici prea rapid, nici prea rar, ci, cu fiecare pas pe care-l faci, intră mai adânc în transă”.

Când, în cele din urmă Betty a ajuns pe scenă, în faţa mea, intrase deja într-o transa hipnotică foarte, foarte profundă. Am întrebat-o “Unde eşti, Betty? A zis “Aici”. Eu am zis “Unde este
aici?” Ea a zis “ Cu dvs”. Am zis “Unde suntem?” A zis “Aici.” Am zis “Ce e acolo?” (Erickson arată către un public imaginar) A zis “nimic”. Cu alte cuvinte, dezvoltase o halucinaţie negativă faţă de tot ce-o înconjura. Eu eram singurul lucru vizibil pentru ea. Am făcut o demonstraţie de catalepsie şi de anestezie ”mănuşă ” (Erickson se ciupeşte de mână)

Apoi i-am spus lui Betty “Cred că ar fi plăcut dacă am merge să vizităm Boston Arboretum. Putem s-o facem foarte uşor”. Am dat explicaţii despre distorsiunea timpului – contratarea şi dilatarea timpului. Deci, i-am zis “Timpul s-a dilatat şi fiecare secundă este o zi”.

Aşadar, a halucinat faptul de a fi în arboretum cu mine. I-am arătat că plantele anuale erau pe moarte, din moment ce era octombrie. I-am arătat că frunzele îşi shimbă culorile, fiindcă
aşa se întâmplă în octombrie în Massachussetts. I-am arătat arbuştii, tufişurile şi i-am atras atenţia că fiecare arbust, fiecare tufiş, fiecare arbore avea frunza de o anumită formă.

I-am vorbit despre plantele perene care vor reveni la viaţă primăvara viitoare. Despre plantele anuale care vor fi plantate primăvara viitoare. Am vorbit despre arbori şi bobocii lor. Despre fructele pomilor. Despre seminţele fiecăruia şi despre cum păsările mănâncă fructele şi distribuie seminţele, iar seminţele, în condiţii favorabile, încolţesc, cresc şi devin un alt arbore. I-am vorbit în amănunt despre arboretum.

Apoi am sugerat că poate ne-ar plăcea să mergem la Grădina Zoologică din Boston. I-am explicat că ştiam că este acolo un pui de cangur şi să sperăm că nu e în marsupiul mamei ca să-l
putem vedea pe puiul de cangur. I-am explicat că puii de cangur sunt numiţi în Australia : “joey”. Când se nasc au vreo 2 cm şi jumătate lungime. Se caţără în punga mamei şi se lipesc de sfârc. Are loc o schimbare fizică în gura puiului de cangur şi nu mai poate da drumul sfârcului.

Şi aşa se hrăneşte şi se hrăneşte şi se hrăneşte şi creşte. Cred că petrece vreo trei luni în punga mamei înainte de a scoate capul afară. Ne-am uitat la canguri. Am văzut că puiul de cangur scosese capul din pungă. I-am privit pe tigri şi pe puii lor, pe lei şi pe puii lor, pe urşi, pe maimuţe, pe lupi, şi pe toate animalele.

Apoi ne-am dus la secţiunea de păsări şi am văzut toate păsările de-acolo. I-am vorbit despre migrarea păsărilor – cum rândunica-de-mare arctică petrece o scurtă vară în zona arctică şi apoi zboară către cel mai sudic punct al Americii de Sud – o călătorie de 16.000 de km.

Pasărea petrece perioada de iarnă la Pol şi face călătoria spre America de Sud cu ajutorul unui sistem de orientare pe care omul nu-l cunoaşte. Rândunica-de-mare şi alte păsări ştiu instinctiv cum să migreze mii de km fără busolă – un lucru pe care omul nu-l poate face.

Apoi ne-am întors la Spitalul de Stat şi am pus-o privească publicul şi să vorbească cu doctorul Alex. N-am trezit-o. Era încă în stare de transă. Am pus-o să vorbească despre acel
sentiment de greutate corporală, despre care amintea ieri Christine şi despre alte lucruri pe care persoanele din sală doreau să le cunoască. Ea le-a răspuns la toate întrebările. Apoi i-am sugerat că ar fi bine să coborâm pe stradă, până la Plaja Boston.

I-am spus că Plaja Boston era acolo cu mult înainte ca puritanii să se stabilească în Massachussetts. I-am vorbit despre cât de mult le plăcea indienilor. Despre cât de mult le plăcea primilor colonialişti. Despre faptul că astăzi plaja era un loc al plăcerii, aşa cum a fost timp de nenumărate generaţii – despre cum va fi un loc al plăcerii şi fericirii şi de-acum înainte.

Am pus-o să se uite la ocean, şi am făcut-o să-l vadă foarte liniştit, apoi să vadă valuri de furtună, enorme valuri de furtună şi din nou, oceanul liniştit. Am făcut-o să vadă fluxul şi refluxul. Pe urmă i-am sugerat să se întoarcă la Spitalul Municipal Boston.

Am mai demonstrat încă câteva lucruri referitoare la hipnoză şi apoi i-am mulţumit profund, în transă, fiindcă m-a ajutat atât de mult –fiindcă a i-a învăţat atât de multe lucruri pe cei din public. Am trezit-o şi i-am mulţumit din nou, apoi am trimis-o înapoi în secţia ei.

În ziua urătoare Betty n-a apărut la spital. Prietenii ei s-au alarmat. S-au dus la ea acasă. N-au găsit nici un bilet, nici un semn de Betty, nici o uniformă … doar haine obişnuite. În cele
din urmă, a fost chemată poliţia, dar corpul lui Betty n-a fost găsit nicăieri. Dispăruse complet iar eu şi doctorul Alex am fost consideraţi vinovaţi de sinuciderea ei.

Anul următor am o prelegere în Boston. Din nou am fost învinovăţit pentru sinuciderea ei. Şi eu şi doctorul Alex.

Cinci ani mai târziu aproape toţi uitaseră despre Betty, cu excepţia mea şi a doctorului Alex. Zece ani mai târziu, nici un cuvânt despre Betty. Şaisprezece ani mai târziu, în iulie 1972, am primit un telefon, din Florida. O voce de femeie a zis “Probabil nu vă amintiţi de mine, sunt Betty, sora medicală pe care a-ţi folosit-o ca subiect pentru demonstrarea hipnozei, în 1956, la Spitalul Municipal Boston. Astăzi m-am gândit că poate aţi vrea să ştiţi ce s-a întâmplat cu mine”. Am zis “Ei, ba bine că nu!”. (râsete de grup)

A zis “După ce am părăsit spitalul, în acea seară am mers la Comisia Maritimă de Recrutare şi am cerut o înscriere imediată în Corpul Medical al Marinei. Mi-am făcut durata serviciului militar de două ori. Am fost lăsată la vatră în Florida. Mi-am găsit o slujbă într-un spital. Şi mi-a trecut prin cap astăzi că poate aţi vrea să aflaţi ce s-a întâmplat cu mine”. Am întrebat-o dacă îmi permite să-i povestesc aceste lucruri şi doctorului Alex. A zis “Cum doriţi. Mi-a indiferent”.

Ţinem de-atunci o corespondenţă activă.

Deci, atunci când am mers în arboretum şi am pus-o să halucineze acolo, despre ce vorbeam eu ? Despre tablouri de viaţă: viaţa aşa cum este azi; viaţa de mâine; înmugurire; fructe; seminţe; ‘amprenta’ diferită a fiecărei frunze de la fiecare plantă. Am mers la Zoo şi din nou, am discutat despre viaţă – viaţa tânără, viaţa matură, minunăţiile vieţii – tiparuri de migraţie. Şi-apoi am mers pe malul mării, unde nenumărate generaţii de până atunci găsiseră plăcere, unde nenumărate generaţii în viitor vor găsi plăcere şi unde generaţiile de azi îşi găsesc plăcerea. Şi misterele oceanului: migraţia balenelor; ţestoasele de mare; migraţia păsărilor; ceva ce omul nu poate înţelege dar care-l fascinează.

Am numit toate lucrurile pentru care merită să trăieşti. Şi nimeni, cu excepţia mea, nu ştia că fac psihoterapie. Au auzit tot ce-am spus, dar au crezut că făceam demonstraţia distorsiunii timpului, halucinării – vizuale şi auditive. Au crezut că demonstram fenomene hipnotice. Nu şi-au dat niciodată seama că făceam, în mod intenţionat, psihoterapie.

Aşadar, pacientul nu trebuie să ştie că ceea ce faci cu el este psihoterapie. Şi povestirea mai ilustrează faptul că terapeutul nu trebuie să cunoască cauza pentru care pacientul are nevoie de psihoterapie. Ştiam că este depresivă şi suicidară, dar asta nu era decât informaţie generală.”

Milton Erickson este unul din acei oameni care mi-a schimbat modul in care percep si practic hipnoza,