Care este secretul fericirii vesnice? – Poveste pentru trezit sufletul

Iubeste-te pe tine insuti asa cum esti pentru ceea ce esti!

Povesti Terapeutice/Spiritualitate

Care este secretul fericirii vesnice? – Poveste pentru trezit sufletul

Fericirea vesnica este ceva ce ne dorim cu totii, dar nu prea reusim sa ajungem la ea, iar majoritatea celor ce vor sa ne invete despre fericirea vesnica nu au dat dovada ca au inteles drumul pentru ca nici ei nu o traiesc. Povestea aceasta te poate ajuta sa descoperi o parte din drumul ce duce spre fericirea vesnica.

Citeste aceasta poveste pana la sfarsit si cu siguranta ceva se va schimba in viata ta.

– Va sa zica ai venit pentru fericirea vesnica – intreba Judecatorul.

– Da – ii raspunse spiritul proaspat dezancarnat.

– Ai gresit adresa – continua Judecatorul, cu un zambet ambiguu in jurul gurii.

– Stati… nu-i aici raiul? – intreba omul nostru, proaspat trecut prin granita mortii.

– Ba da – ii raspunse Judecatorul.

– Jos pe Pamant mi s-a promis ca aici voi primi in dar, fericirea vesnica.

– Ne pare rau, ai fost informat gresit.

– Am fost informat gresit?! Dar preotul imi zisese ca daca ma rog regulat, daca indeplinesc cele zece porunci, voi ajunge in rai si voi fi fericit vesnic!

– Esti in rai, esti binevenit, dar trebuie sa mananci din merindele tale: sa traiesti fericirea pe care ai adus-o de pe Pamant.

– Nu este corect: pe Pamant n-as putea zice ca am fost fericit…

– Ne pare rau…

– Si nu se poate sa primesc aici fericirea?

– Ne pare rau: nu.

– De ce nu?

– Fiindca asa e regula.

– Care regula?

– Cea instituita de Tatal.

– Nu pot sa cred ca Tatal este atat de crud!

– Pai nu e crud.

– Nu e?

– Nu.

– Dar cum asa?

– Tatal a instituit urmatoarea regula: fiecare trebuie sa-si construiasca propria sa fericire.

– Cum adica?

– Simplu: asa cum un culturist isi cladeste muschii, tot asa cel care cauta fericirea, trebuie s-o construiasca singur.

– Nu mi se pare corect!

– Treaba ta.

– Totusi, ce pot face acum?

– Poti sa te duci inapoi, deoarece corpul tau se afla inca in stadiul mortii clinice.

– Bine, si ce fac daca merg inapoi?

– Exersezi fericirea.

– Exersez fericirea? Si cum fac asta?

– Trebuie sa gasesti propriile tale metode. Cei mai multi incearca prin iubire. Poti sa-ti indrepti iubirea spre Tatal. Sau spre o fiinta draga tie. Dar poti sa exersezi si iubirea de sine.

– Iubirea de sine… n-am inteles-o niciodata…

Iti pot explica prin functionarea inimii biologice. Iti amintesti probabil ca inima pompeaza sange in trei directii: are un circuit care alimenteaza partea corpului care se afla mai jos de inima, un alt circuit care iriga tot ce se afla mai sus decat inima, si un al treilea circuit prin care trimite sange in propriile sale tesuturi.

Vezi, functionarea inimii este simbolul modului in care este indicat sa-ti administrezi energia si iubirea. Circuitul de jos nu este altceva decat iubirea directionata spre oameni. Circuitul de sus este simbolul iubirii prin care poti comunica cu fiintele mai evoluate decat tine, incluzand Tatal Ceresc. Iar cel de-al treilea circuit, cel prin care inima asigura energia necesara propriei sale functionari, este iubirea de sine.

Cand ajungi sa constientizezi razele iubirii care ies din inima ta, poti sa redirectezi o parte din ele spre tine insuti. Este indicat sa pastrezi proportiile definite de inima ta biologica. Prin circuitul mare, cel care porneste spre partea de jos a corpului, trimiti energie si iubire spre toti ceilalti. Prin circuitul mic, cel care porneste in sus, comunici cu Dumnezeu si celelalte fiintele mai evoluate decat tine – cu ingeri, arhangheli, heruvimi, serafimi, si asa mai departe.

Fii sigur ca vei primi de la ei mai mult decat reusesti sa oferi lor. Si ai dreptul si la cel de-al treilea circuit, ca sa poti functiona si tu…

iubirea de sine si secretul fericirii vesnice

Iubeste-te pe tine insuti asa cum esti pentru ceea ce esti!

-Oh, ce simplu e!

-Da, e simplu ca buna ziua!

-Si ce-mi mai recomandati, ce sa fac cand ajung jos?

-Incearca sa identifici ce anume iti produce bucurii reale. Incearca sa largesti aceasta lista. Bine, iti recomand sa te tii in limita bunului simt. Daca o treci, risti sa-ti strici fericirea. Si exerseaza cele trei tipuri de iubire, cele trei circuite ale inimii.

Si inca un lucru: incearca sa zici “Te iubesc” cat mai des, dar intotdeauna din toata inima.

– Deja ma simt fericit!

– Ma bucur pentru tine! Insa totusi m-as bucura daca te-ai duce inapoi si ai exersa acolo jos, ca sa vii fortificat aici sus, cand iti vine randul.

– Va multumesc – ma simt atat de fericit!

– Fericirea ta e si fericirea mea si iti multumesc pentru ca mi-o dai – incheiase Judecatorul.

Spiritul dezancarnat se umplu de incredere in viitor si plonja inapoi in corpul sau aflat pe cearsaful alb al clinicii de reanimare.

Aparatele electrice conectate la corpul sau incepusera sa semnalizeze reaparitia vietii. Incet, se auzi un oftat, ca o adiere de vant. Tiptil-tiptil, inima incepea sa bata. Electrocardiograma desena o curba tot mai armonioasa. Ochii pacientului inca nu se deschisesera inca, dar pe fata lui se asternu o liniste divina.

Doctorii rasuflasera usurati. Se gandisera la marea minune: viata. Un pacient reintors din inalt valora pentru ei cat un nou-nascut.

  • Tipul, mai mult ca sigur a invatat ceva, acolo Sus – zise unul dintre doctori.
    – Pai da… nu cred ca s-a intors datorita electrosocului, ca imi pierdusem increderea in el, la un moment dat – adauga un alt halat alb.”

Aceasta poveste m-a ajutat sa inteleg mult mai bine de ce este necesara IUBIREA DE SINE.

Iubirea de sine este necesara pentru a trai, cu cat iubirea de sine scade cu atat este mai greu sa iubesti oamenii si Entitatile Divine, pentru ca atunci cand iubirea de sine scade incepem sa ne deterioram, apoi apare boala sufletului, mintii si a trupului, pierdem energie, capacitatea noastra de a iubi se reduce si in final murim.

Pentru a trai fericiti in vesnicie este necesar sa invatam sa trimitem iubire pe toate cele 3 circuite: prin primul circuit iubeste-ti creatorul si toate entitatile de deasupra ta astfel te deschizi pentru a primi iubirea si invataturile lor, prin al doilea coircuit invata sa iubesti toata creatia lui Dumnezeu, oamenii din jurul tau, si astfel capata experienta si intelepciunea necesara evolutiei, iar pe cel de-al treilea circuit iubeste-ti propria fiinta astfel incat sa o intretii si sa-i asiguri tot ce este necesar pentru a functiona corespunzator si pentru a dezvolta capacitatea de a iubi.

Fara iubire de sine nu prea poate exista iubire de Dumnezeu si iubire fata de oameni.

19
Unde il gasim pe Dumnezeu?
Povesti Terapeutice

Unde il gasim pe Dumnezeu?

Există o poveste foarte frumoasă din vechea literatură indiană.

„Se spune că Dumnezeu a creat lumea, iar apoi obişnuia să trăiască in ea.

Era propria lui creaţie, deci se bucura de ea şi trăia pe lângă oameni şi animale şi plante, însă a fost pus faţă în faţă cu o mare problemă, pentru că toată ziua întreagă era deranjat şi chiar şi noaptea nu i se îngăduia să doarmă, pentru că oamenii continuau să i se plângă: „Aici ai greşit, aici ai greşit; de ce ai făcut asta aşa, de ce nu ai făcut aşa?”

Fiecare venea la el să îi ofere sfaturi şi sugestii. Atunci s-a săturat şi a chemat un consiliu ai zeităţilor înţelepte, consilieri atotştiutori, şi i-a întrebat, „Găsiţi-mi un loc unde să mă ascund de propria mea creaţie, fiindcă ori mă vor omorî ei ori mă voi sinucide. In fiecare secundă vin la mine să mă sfătuiască, şi mereu îmi spun, „Fă asta sau aia; aici ai greşit, şi nu trebuia să procedezi aşa,” iar
opiniile lor sunt atât de contradictorii încât dacă le-aş urma toate sfaturile întreaga creatie ar deveni un dezastru.

Aşa că cineva i-a sugerat, „Du-te în munţii Himalaya. Ascunde-te pe Gourishankar, în Everest.

Dar,” a spus Dumnezeu, „voi nu puteţi să vedeţi în viitor. Intr-o bună zi Tensing şi Hillary vor ajunge acolo, şi este o problemă de câteva ore.” Pentru Dumnezeu este doar o chestiune de câteva ore, aşa că a spus, „Nu merge aşa.

Apoi cineva a sugerat, „Du-te pe lună.” „Dar,” a spus el, „voi nu ştiţi. Incă câteva minute şi oamenii vor ajunge şi acolo.

Apoi un consilier bătrân şi înţelept s-a dus la el şi i-a şoptit la ureche, „Va fi mai bine dacă te ascunzi chiar în om. Acolo nu va încerca să pătrundă niciodată.

Şi se spune că Dumnezeu a acceptat această sugestie, şi din acel moment nu a mai fost deranjat niciodată.” OSHO

Unde il gasim pe Dumnezeu?

Partea buna in toata aceasta cautare a lui Dumnezeu este ca ca nu trebuie sa mergem departe pentru a-l gasi, e tot timpul cu noi. Dar a cauta in interiorul nostru este mult mai greu decat pare. De exemplu oamenii au patruns cu mai multa usurinta tainele cosmosului, au ajuns pe luna, au trimis sonde pe planete indepartate dar nu au reusit sa ajung in centrul pamantului.

Pentru a-l descoperi pe Dumnezeu din interiorul nostru ar trebui sa cautam in toata fiinta noastra, sa facem o harta cu ceea ce gasim acolo. Dar cine reuseste sa-l descopere pe Dumnezeu va fi stapanul lumii sale interioare, iar cine stapaneste lumea interioara va deveni una cu Dumnezeu, iar fericirea vesnica este ceva firesc si natural.

Dumnezeu este acolo in interior inca de la inceput, te sustine fara sa-ti dai seama, te sfatuieste atunci cand ai nevoie, abia asteapta sa te reintalnesti cu el.

Tu cum il cauti pe Dumnezeu din interiorul tau?

Cum crezi ca se va schimba viata ta cand il vei cunoaste?

32
Povestea Bucatariei Magice
Povesti Terapeutice

Povestea Bucatariei Magice

A fost odata un om care avea o bucatarie magica. El putea avea orice isi putea dori, oricand si chema la masa prietenii, oferindu-le din bunatatile oferite de bucataria sa magica.

Cum faci de ai toate acest minunate bucate?” l-a intrebat intr-o zi un prieten al sau.

Omul ii rapsunse: ”Am mostenit-o de la parintii mei. Ei mi-au lasat mostenire aceasta minune si eu am ales sa ma folosesc de ele pentru a va oferi si voua”.

Prietenul ramase uimit si se simti invidios, intr-o oarecare masura, gandindu-se ca parintii sai nu ii lasasera mostenire mare lucru.

Intr-o zi, aparu la usa omului un barbat care ii spuse:
“Uite, am sa iti ofer cateva ingrediente prin care mancarurile tale ar putea deveni mai bune. Sunt dispus sa ti le ofer in schimbul modificarii unor retete pe care tu le folosesti. Daca vei face cum iti spun eu, minunatiile tale vor deveni faimoase iar tu vei fi cunoscut in intreaga lume”.

Omul nostru ramase uimit si, dupa un timp scurt de gandire, ii raspunse:

Draga prietene, eu am toate ingredientele necesare ca mancarurile mele si ceea ce ofer prietenilor mei sa fie cele mai bune. Sunt deja cunoscut printre prietenii mei pentru gustul si calitatea a ceea ce ofer. Prietenii mei vin la mine pentru ca ii iubesc si imi doresc sa le ofer din prea-plinul bucatariei mele. Ei se simt bine si vin la mine din placerea lor de a-mi oferi si ei, la randul lor, bucuria de a petrece timp cu mine, la masa mea. Fiecare dintre ei contribuie cu propriile lor ingrediente iar mancarurile noastre sunt cele mai bune”.

Comis-voiajorul pleca dezamagit iar omul nostru isi trai viata, in continuare, in bucurie, alaturi de cei dragi lui.

Daca am inlocui in aceasta poveste “bucataria magica” cu “iubirea”, va rog pe voi sa reconstruiti basmul si sa descifrati mesajul.

Autor Psih. Simona Constantinescu

Sursa https://www.facebook.com/psihsimonaconstantinescu

Simona Constantinescu psiholog

11
Am nevoie de un sfat! Cine ma poate ajuta?
Academia de spiritualitate/Povesti Terapeutice/Spiritualitate

Am nevoie de un sfat! Cine ma poate ajuta?

Probabil si tu ai o dilema la care nu gasesti raspunsul si crezi ca daca ai afla solutia viata ta s-ar schimba!

Eu am trecut de multe ori prin astfel de situatii in care cautam cu disperare pe cineva care sa ma ajute sa-mi dea un sfat care sa ma scoata din groapa ( si mai fac asta de multe ori) !

La un moment dat gaseam  o persoana care credeam ca ma poate ajuta.

Partea ciudata este ca oricat de mult ma straduiam sa-i explic  problema mea si dificultatile pe care le intampin, parca nu reuseam sa ma fac inteles deplin, parca era ceva ce nu reuseam sa exprim in cuvinte, uneori eu spuneam ceva iar el intelegea altceva.

Alteori pe masura ce incercam sa explic mi-am dat seama ca nici eu nu stiam care este de fapt problema mea, iar pe masura ca incercam sa o explic o intelegeam si eu, de multe ori pe masura ce incercam sa explic mai bine gaseam si raspunsul.

cine ma poate ajuta? povestea olarului

Apoi in timp m-am confruntat cu o situatie bizara, mi-au venit fosti clienti care mi-au spus ca ceea ce le-am spus cu 5-10 ani in urma le-a schimbat viata, mi-au spus ce le-am spus dar eu nu-mi aminteam  sa le fi spus asa ceva (de unii nici nu mi-am amintit ca am avut o discutie), unele idei ce ei mi le atribuiau erau noi si pentru mine.

Dupa mai multe situatii de acest gen am inceput sa-mi pun si eu niste intrebari, apoi dupa ce am mai crescut si eu si am invatat mai multe despre cum se face o terapie eficienta, mi-am dat seama ca tot ei si-au dat raspunsul, doar ca nu si-au dat seama, eu doar le puneam anumite intrebari, sau le spuneam anumite povesti care le declansau procesul de cautare interioara.

Ei primeau raspunsul in interiorul lor, iar eu fiind in fata lor au crezut ca eu le-am oferit raspunsul!

Uite asa ajuti niste oameni si habar nu ai ca ii ajuti!

Eu am fost doar oglinda in care ei se oglindeau, astfel le era mai usor sa vada mai clar problema si sa gaseasca raspunsul potrivit.

In timp am invatat ca atat problema cat si raspunsul este in fiecare in parte. Atunci cand Dumnezeu te trimite sa inveti ceva, pune la indemana si solutia si-ti ofera toate instrumentele de care ai nevoie pentru a o descoperi.

Nimeni altcineva decat tine nu poate vedea problema in toata complexitatea ei si daca nu vede problema corect nu poate sa ofere un raspuns corect.

Povestea olarului ce o poti citi  mai jos exprima foarte bine ceea ce vreau sa spun.

PS: Te rog sa-mi spui intr-un comentariu parerea ta!
Si eu ma oglindesc in tine si am ceva de invatat din ceea ce vei spune in acest comentariu!

Povestea olarului

„A fost odată un olar care trăia într-un sat uitat de lume. Visul lui era să ajungă în marea Cetate, unde să poată avea propria prăvălie de vase, oale şi obiecte ceramice. Dar şansele lui erau mici, pentru că olarul era foarte leneş şi muncea doar pentru a-şi asigura traiul zilnic.
Într-o zi olarul întâlni un călător care îi spuse că într-un sat vecin trăieşte într-o colibă un înţelept care poate să-ţi ofere orice răspuns. Ce era ciudat la el era că nu ieşea niciodată din colibă şi nici măcar nu vorbea. Cel care dorea să-i pună o întrebare trebuia să bată la uşă apoi să deschidă un oblon îngust prin care se vedeau în semi-întunericul dinăuntru doar ochii înţeleptului mut. Apoi trebuia să-i pună o întrebare, iar înţeleptul îi răspundea din ochi, omul putea citi răspunsul în expresia acestora.

Auzind asta, olarul alergă imediat în satul vecin, la coliba cu pricina. Ciocăni uşor, apoi trase oblonul de pe uşă. Prin fanta îngustă, văzu cu greu nişte ochi ce îl priveau din întuneric.
Îi puse pe nerăsuflate întrebarea: “Cum pot să ajung să prosper în marea Cetate?” apoi se uită cu atenţie la expresia celui dinăuntru.
Şi văzu nişte ochi plictisiţi..nepăsători, total indiferenţi.
În acel moment realiză că aşa a fost şi el faţă de meseria lui, leneş şi nepăsător!
Îşi spuse: Până acum am stat şi am aşteptat şansa ideală, să mă lovească din senin. Dar răspunsul e foarte simplu, trebuie să muncesc eu mai mult pentru a mă apropia de ţelul meu!”
“Oare câţi oameni fac aceeaşi greşeală?” se mai întrebă el. “Peste tot văd oameni care se plâng de lipsa de şansă în loc să pună mâna şi să facă ceva..”

În următoarele luni începu să modeleze oale şi ulcioare zi de zi, pe care le vindea în satele apropiate, şi rezultatele nu întârziară să apară. Deja câştiga bine, iar o mare parte din bani îi punea deoparte pentru a-şi permite să se mute în Cetate. Cu toate astea, îşi dădea seama că nu era suficient şi în acest ritm i-ar fi trebuit ani întregi. Şi pe deasupra, la sfârşitul zilei nu se simţea împlinit de munca lui.

Aşa că porni iar spre coliba înţeleptului mut, gândindu-se cu nerăbdare la reîntâlnire. Coliba arăta la fel, în paragină, puteai să juri că nu locuieşte nimeni acolo. Bătu în uşă după obicei, apoi trase oblonul şi puse întrebarea cu ardoare: “Cum pot să vând mai mult pentru a-mi permite să plec în marea Cetate?”
Ochii dinăuntru erau trişti, obosiţi, lipsiţi de lumină. “Privirea unui om singuratic, izolat de lume”, gândi el. Şi atunci îşi aminti de propria singurătate, de faptul că nu avea prieteni şi îşi evita mereu rudele. Pentru că îi era frică să nu îi ceară bani sau alt ajutor.

A doua zi plecă în târg cu un singur gând: să vândă atât de multe oale încât să-şi poată ajuta toate rudele, vechii prieteni şi chiar vecinii cu care nu se înţelegea foarte bine. Toţi cunoscuţii lui erau oameni sărmani care abia se descurcau de pe o zi pe alta.
După o lună, vindea şi câştiga aproape de 2 ori mai mult şi nu numai că ajutase mulţi oameni cu bani şi mâncare, dar îi rămânea şi lui o sumă impresionantă. Câştiga atât de bine încât peste puţin timp reuşi să-şi ia o căsuţă în marea Cetate, unde visase mereu să ajungă.

Târgul era mult mai mare în Cetate. Pe aici treceau călători care veneau de peste mări şi ţări şi care aveau pungile doldora de bani. Olarului îi mergea foarte bine şi îşi făcuse mulţi prieteni, căci îşi păstrase obiceiul de a ajuta oameni aflaţi la nevoie.
Dar înca era departe de ţelul lui. Pentru a-şi deschide prăvălia pe care o visase, unde să aibă ucenici şi vânzători care să lucreze pentru el, avea nevoie de mult mai mult. Şi deja muncea de dimineaţa pînă seara şi vindea aproape tot ce producea.

De data asta abia aştepta să ajungă din nou la coliba înţeleptului. Şi avea încredere deplină că îşi va primi răspunsul, ca şi în celelalte dăţi. Ajuns în faţa colibei, fu cuprins de un sentiment ciudat. Era şi mai dărăpănată, arăta de-a dreptul părăsită. “Oare o fi murit?” se întrebă el şi îl trecu un fior.
Ciocăni în uşă cu mâini tremurânde şi deschise oblonul îngust. Un sentiment de recunoştinţă îi cuprinse inima când văzu din nou ochii în întuneric.
“Muncesc de dimineaţa până seara şi vând tot ce produc. Dar tot nu e suficient pentru a-mi permite să deschid prăvălia mea. Ce aş putea face diferit pentru a câştiga mai mult?” şi se uită cu atenţie în ochii înţeleptului mut.
Privirea din întuneric era de această data vie, îndârjită. Olarul putea citi în ea determinare, dar şi disperarea unui om pe cale să-şi piardă speranţa.
Apoi se gândi la viaţa lui din ultimul timp. Pe de-o parte era foarte mulţumit că se mutase în Cetate şi că prospera, dar pe de altă parte muncea atât de mult încât nu se mai putea relaxa şi bucura de viaţă.

În următoarea dimineaţă se trezi mult mai odihnit, parcă era mai uşor. Îşi savură micul dejun la umbra copacilor din grădină, gândindu-se cât de recunoscător este pentru viaţa lui. Abia acum îşi dădea seama cât de bine este să te şi opreşti din când în când să te bucuri de lucrurile mărunte, cum ar fi aroma ceaiului sau mirosul florilor sălbatice.
Apoi făcu ceva ce nu făcuse de foarte mult timp: plecă direct spre târg, fără să modeleze nici o oală. De obicei începea ziua muncind din greu, apoi fugea repede după-amiază să-şi vândă creaţiile.
Luă doar câteva ulcioare făcute de el mai demult. Erau cele mai frumoase, le păstra în locuinţa lui pentru a-i încânta ochii.

Dimineaţa, lumea din târg era diferită. Erau alţi muşterii, călători veniţi din alte părţi. Printre ei, olarul remarcă un personaj aparte, îmbrăcat în haine scumpe. Avea trăsături nobile şi din mersul lui se vedea că era un om puternic şi hotărât.
Omul se opri chiar în faţa olarului şi începu să studieze cu atenţie ulcioarele lucrate cu migală.
“Nu am mai văzut nicăieri asemenea îndemânare”, spuse el. “Ce ai zice să lucrezi ceramică pentru Curtea Regală? Ai fi plătit de cinci ori mai mult faţă de cât câştigă un olar de rând”

Olarul nostru nu-şi mai încăpea în piele de bucurie..să producă pentru feţele regale! Cu banii câştigaţi ar putea să-şi deschidă prăvălia în câteva luni! Şi toate astea doar pentru că a decis în acea zi să se relaxeze şi să fie deschis la ceva nou!

Primul lucru la care s-a gândit după această întâmplare a fost să-i mulţumească înţeleptului mut. Îl ajutase aşa de mult şi nici măcar nu apucase să îl vadă complet la faţă! Vroia să-l strângă în braţe şi să-i spună cât de mult au contat întâlnirile lor.
Ajuns la colibă, bătu la uşă iar apoi deschise oblonul. Ochii dinăuntru străluceau de bucurie ca niciodată.
“Mare înţelept, ştiu că eşti mai retras de felul tău, dar vreau să-ţi mulţumesc din suflet şi să-ţi povestesc cât de mult m-ai ajutat!”, spuse olarul.
Apoi deschise uşa şi rămase înmărmurit. Înăuntru, dincolo de uşă, era doar o oglindă…”

6
Povestea celor doi soimi si a batranului intelept. Poveste educativa
Povesti Terapeutice

Povestea celor doi soimi si a batranului intelept. Poveste educativa

Un împărat a primit doi șoimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus că indiferent ce a încercat dresorul refuză să se dezlipească de creanga pe care stătea. Unul dintre slujitori trebuia sa se cațere în fiecare zi în copac să-i ducă de mâncare.

După ce a încercat în fel și chip să facă șoimul să zboare de pe creangă, împăratul și-a rugat supușii să-l ajute.

Un bătrân înțelept s-a oferit să facă el asta și, a doua zi când s-a trezit, împăratul a văzut șoimul zburând de colo-colo.

– Cum ai făcut? și-a întrebat supusul

– A fost foarte simplu. Nu a trebuit decăt să îi tai craca de sub picioare.

Simul ce se desprinde de creanga. De ce nu pot inainta

Morala: uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca să ne aducem aminte că putem zbura.

P.S.: Care este creanga ta  de pe care refuzi să zbori? Cum ar fi dacă te-ai desprinde de ea chiar acum și ai începe să zbori și să descoperi frumusețea lumii?

25
Povestea soricelului ce a cazut in borcanul cu smantana. Poveste educativa
Povesti Terapeutice

Povestea soricelului ce a cazut in borcanul cu smantana. Poveste educativa

A fost o data un șoricel mic și fără prea multă experiență de viată, dar era sigur pe el și destul de îndrăzneț. Într-o dimineață când dădu o raită prin cămară, din neatenție a căzut într-un borcan cu smântâna.

S-a speriat, cu greu reușea să se ridice până la suprafață să mai tragă  o gură de aer. Cădea de fiecare dată înapoi, spre fundul borcanului.  L-a și atins de câteva ori.

Treptat a fost cuprins de o senzație cumplită de panică, vecină cu disperarea, credea că o să moară. După un timp s-a întunecat, venise seara și a rămas pe întuneric. Disperarea bietului șoarece era totală.

Așa că s-a gândit că avea de ales: abandonează și se îneacă în smântâna sau dă din lăbuțe toată noaptea sperând că dimineață să-l salveze cineva.

Dar și-a adus aminte ce îi spunea bunicul său întelept, trecut prin viață, ”Oricât de greu și fără speranță ar părea, să nu renunți niciodată, întotdeauna există o soluție chiar dacă nu o vezi, continuă să speri și soluția va veni!”   Așa că a ales a doua variantă.

Dimineață – obosit, epuizat, cu mintea răvășita de chinul prin care trecuse toată noaptea, șoarecele abia dacă mai dădea dintr-o lăbuță. Când s-a desmeticit, s-a întrebat de ce nu se scufundă, că nu prea mai are forță să dea din piciorușe.

soricelul curajos - poveste educativă

Uluit și-a dat seama că sub el acum era ceva tare. Surprinzător în timpul nopții smântâna se transformase în unt, după ce o bătuse, o noapte întreagă, cu lăbuțele. Așa că acum a putut să se ridice și să iasă din borcan și să se ducă la bunicul său să-i mulțumească pentru sfaturile înțelepte.

Morala: Atunci când ai speranță și depui efort pentru a reuși, iar voința este susținută de o motivație puternică ( dorința de a supraviețui, (în toate sensurile posibile ale termenului), tot ceea ce pare o piedică (smântâna) poate fi transformat într-o soluție ți un punct de sprijin pentru a ajunge mai sus (unt)!

PS: De cate ori ai abandonat si ulterior ai aflat ca daca mai făceai un mic efort ai fi reusit?

66