Noi oamenii (nu toți) ne atribuim o valoare în funcție de cum arătam, de ce facem, de profesie, de descendentă familială, de prietenii noștri, de persoanele pe care le cunoaștem, etc. fără astea ne considerăm lipsiți de valoare. Și totuși ….
În schimb Dumnezeu ne consideră valoroși și de neprețuit, în primul rând pentru că existăm, EL ne iubește așa cum suntem, pentru că existăm și pentru că suntem copiii (creația) LUI.
La fel și noi că părinți (dacă suntem sănătoși emoțional) ne considerăm copii valoroși și îi prețuim pentru simplu fapt că există și că sunt copiii noștri, indiferent dacă sunt frumoși sau nu, dacă sunt deștepți sau nu, dacă sunt sănătoși sau nu.
Dacă ai evalua un copil cu un handicap fizic și mental după criteriile cu care te evaluezi pe tine sau pe unii din jurul tău, ai spune că acel copil este lipsit de valoare și chiar o „paguba”, dar privește cu câtă dragoste îi înconjoară părinții (nu toți) pe aceștia, pentru ei, acei copii sunt o comoara fără de preț, pentru care ar fi în stare să facă multe sacrificii.
Cu toate că acești părinți sunt imperfecți, au o capacitate de înțelegere și iubire limitată și au destule calități lipsă, își iubesc enorm copiii, iar asta se vede în faptele lor.
Cât de mult crezi că te prețuiește Dumnezeu, cum crezi că te iubește pe tine Dumnezeu care are o capacitate de înțelegere și iubire nelimitată, care știe că atâta poți acum, care-ți știe limitele?
Dacă Dumnezeu iubește fiecare om așa cum este, cine te crezi TU de-ți permiți să nu te iubești pe tine însuți și nici pe ceilalți oameni (toți fiind creația lui Dumnezeu)?
Cum te-ai simți ca părinte să știi că copiii tăi se urâsc și se dușmănesc unii pe alții?
De ce vrei să-l necăjești pe Dumnezeu fiind supărat pe un OM creat de el?
Valoarea ta stă în ceea ce ești , nu în ceea ce ai! – Thomas Edison
