Poate v-ati intrebat uneori „De ce m-am nascut in aceasta familie si nu in alta?” sau „Care este scopul experientelor de viata prin care am trecut pana acum?” Un principiu sustine ca „nimic nu e Intamplator pe aceasta lume”.

Pornind de la aceasta afirmatie, putem deduce faptul ca nici nasterea si cresterea intr-o anumita familie nu este absolut intamplatoare. Fiecare dintre noi vine pe aceasta lume pentru a invata anumite lectii, chiar din primele clipe de viata. Ne formam si evoluam ca personalitati in principal in cadrul familiei de origine. Prin preluarea sau respingerea modelelor materne si paterne, ne cream propriul fel de a fi sau de a exista in societate.

Ca si copii, ne nastem, crestem si ne maturizam in sanul familiilor noastre.

Prezenta parintilor impreuna este foarte importanta in ochii celor mici, deoarece pentru ca lumea acestora sa fie intreaga este necesara mentinerea unitatii cuplului parintilor. Orice modificare concretizata prin separare, neintelegeri sau probleme poate genera in copil sentimente de culpabilitate, suferinta si frustrare. Traind intr-o simbioza foarte puternica cu parintii, copilul se simte si se crede raspunzator pentru tot ce se intampla in relatia lor de cuplu.

Atunci cand, din varii motive, parintii naturali nu sunt prezenti in viata copilului, in mod natural acesta va fi predispus sa-si gaseasca spontan un tata sau o mama de substitut. Doar asa copilul va reusi sa se adapteze adecvat la mediul inconjurator. O bunica sau un bunic dragastos poate compensa lipsa sau chiar indiferenta unor parinti insensibili si mult prea preocupati de viata profesionala in detrimentul celei familiale sau poate prelua ca model orice alt barbat sau femeie cu care interactioneaza frecvent.

Vital pentru copil este sa existe cineva in preajma sa. Lipsa de repere este drama celor mai multi copii contemporani ai caror parinti alearga de dimineata pana seara pentru a le asigura confortul material mult visat.

Oare de catre cine? Va invit sa raspundeti cu onestitate la aceasta intrebare. Insa, acesti copii au nevoie, in primul rand, de a petrece ceva timp de calitate impreuna cu parintii lor, in care sa-si impartaseasca reciproc afectiune, tandrete, energie si suport. Astfel, la maturitate, copilul are toate sansele sa devina un adult armonios dezvoltat, ca femeie sau barbat.

Tatal sau orice model patern de subtitutie important din viata fiecarei persoane in parte joaca un rol semnificativ in dobandirea capacitatii de a accesa resursele noastre interioare si de a invata sa ne atingem obiectivele prin forte proprii. Figura autoritara, tatal ne indruma spre actiune, afirmare, responsabilitate, decizie, creativitate si perseverenta in atingerea scopurilor propuse.

Daca in copilarie am intampinat dificultati de relationare cu tatal nostru sau persoana care l-a inlocuit pe acesta atunci este probabil ca la maturitate sa avem probleme de comunicare cu figurile autoritare care apar in viata noastra. Totodata, este posibil sa ne conturam o identitate psihosexuala distorsionata, masculina sau feminina, adecvata apartenentei noastre de gen. Unele femei pot deveni mai barbatoase iar unii barbati mai efeminizati.

vindecare relatiei mama tata parinti copil

Toate experientele din familie, tot ce vedem, auzim sau simtim in relatiile cu mama si cu tatal ne modeleaza modul nostru de a gandi, simti, comporta si reactiona in diferitele situatii de viata. Daca un parinte este autoritar putem invata fie sa fim autoritari fie supusi (la fel ca parintele sau opusul sau)

Este necesar sa precizez faptul ca fiecare om contine atat latura feminina cat si latura masculina. In mod normal, la femei predomina latura feminina iar la barbati cea masculina. Atunci cand relatiile cu parintii sunt tumultoase, formarea identitatii psihosexuale normale poate fi periclitata. Asa se explica anumite anomalii comportamentale sexuale si nu numai, care starnesc atatea controverse in societate. Influenta parentala negativa este recunoscuta in rigiditatea opiniilor, atitudinea dura, rece, de neclintit, insensibila si incapatanata. Spectrul afectiv al sentimentelor este blocat, persoana fiind paralizata emotional si incapabila de a-si manifesta sentimentele.

Rolul mamei sau al oricarei persoane de substitutie a acesteia este de a ne invata sa oferim afectiune, tandrete, preocupare, grija, suport si alinare celor din jurul nostru. Accentul se pune pe dezvoltarea altruismului, sensibilitatii, blandetii, protectivitatii, spiritului de sacrificiu si a rabdarii. Conflictele sau comunicarea dificila cu figura materna pot conduce la insatisfactii In relatiile intime si la autocritica exagerata dublata de inflexibilitate si rigiditate cu propria persoana si cu ceilalti.

Este vorba despre ceea ce se cheama „inima de gheata”. Aceasta raceala sau neglijare a vietii afective are repercusiuni majore asupra existentei sub toate fatetele sale, personala, familiala, profesionala si spirituala.

Prin Terapia de vindecare a relatiilor cu parintii lucram pe aceste aspecte, vindecam ranile provocate in aceste relatii, ne eliberam de paternurile de gandire si limitarile construite in copilarie si putem trai mai liberi. Din acest motiv majoritatea clientilor nostri dupa ce experimenteaza Terapia de vindecare a relatiilor observa cum li se schimba radical anumite aspecte ale vietii, inclusiv comportamentul parintilor si a celor din jur.

Articol inspirat de un text scris Ioana-Corina Marcu Consilier psihologic

  •  
    27
    Shares
  • 27
  •  
  •  
  •  
There are currently no comments.

Lasă un răspuns