Sugestiile indirecte reprezintă acele sugestii care se referă la problema-simptom sau solicită un anumit tip de răspuns într-o manieră ascunsă. Aceste sugestii au un caracter subtil şi nu se adresează, de regulă, instanţelor de natură conştientă. Clientul este cel care trebuie să le interpreteze şi să le descopere sensul.
Utilizarea sugestiilor indirecte îl determină pe subiect să se întrebe la nivel conştient ce vrea să spună terapeutul. În timp ce la nivel inconştient se realizează asocieri între ceea ce se sugerează şi experienţele interioare ale subiectului, asocieri care pun bazele procesului de schimbare.
Sugestiile indirecte pot îmbrăca numeroase forme: povestiri, analogii, anecdote, metafore, teme pentru acasă sau sugestii multiple, intercondiţionate.
Orice comunicare în cadrul căreia clientul esie solicitat să răspundă fără să i se ceară în mod expres acest lucru implică într-o măsură mai mare sau mai mică prezenţa unor sugestii indirecte.
Avantajul sugestiilor indirecte constă în aceea că ele utilizează, într-o măsură mult mai mare, resursele interioare ale subiectului. Aceste sugestii acţionează ca factori declanşatori ai unor procese asociative interne şi din acest motiv au un însemnat rol terapeutic. De asemenea, deoarece ele presupun o anumită distanţă între sugestia ca atare şi ceeea ce se aşteaptă să se obţină de la subiect, ele nu declanşează rezistenţele acestuia.
Sugestiile indirecte produc şi un anumit grad de confuzie în legătură cu modul în care acestea l-ar putea ajuta, confuzie care îi lasă clientului loc pentru interpretări personale.
Mai mult, prin faptul că nu-l forţează pe client să reacţioneze în vreun fel, terapeutul dă dovadă de respect pentru personalitatea şi problemele acestuia (Zeig, 1980; Lankton şi Lankton, 1983; Brown, 1991).
