Masculintate si Feminitate
0 Comments

Ce este o femeie trezita?

Am întâlnit femei ce spun despre ele ca sunt „Femei trezite„.
Apoi, de la acest înălțimea acestui nou statut se uită cu superioritate și milă la cei de la etajele inferioare, la cei care nu sunt treziți, mai ales la bărbați. Chiar resping barbatii care le curteaza pentru ca ele nu ii considera a fi suficient de treziti pentru ele sau chiar „adormiti” sau ignoranti.
De ce se cred că sunt femei trezite?

E simplu. Pentru ca au fost la câteva cursuri spirituale sau dezvoltare spirituala, eventual au mai citit câteva cărți care le-au întredeschis ochii către alte realități ale minții și spiritului.
Iar pentru că ele au zărit ceva pe acolo se consideră „trezite”. Dar se amăgesc, ele doar viseaza că sunt trezite. Iar asta e mai grav decât își imaginează.

De ce e grav?

Pentru ca atunci când te consideri treaz dar tu visezi, nu vei mai face eforturi să deschizi ochii și să descoperi realitatea.
Poți simți savoarea prăjiturii mâncată în timp ce visezi…

Dar.. prăjiturile din vis nu te satură în realitate. Și dacă continui să te hrănești în vis vei muri de foame.


Te consideri o femeie trezită dar de fapt doar visezi dacă:

Cum recunosti o femeie trezita?
Cum este o femeie trezita?
  • nu ai un iubit de ceva timp;
  • ai o relație dar nu te simți împlinită în relație;
  • ai o situație financiară dificilă;
  • ai un loc de muncă unde nu te simți bine.
  • te simți epuizată;
  • ai un sentiment de nemulțumire;
  • ai probleme cu greutatea;
  • ai probleme de sănătate;
  • ai un libidou scăzut sau ești anorgasmica;
  • te simți superioară față de unii și inferioară față de alții;
  • în viața ta este dezordine;
  • îți este dificil să-ți accepți viață;
  • consideri că datorită altora viață ta nu este așa cum „trebuie”;.

Daca te regăsești in unul din puntele de mai sus înseamnă ca încă nu ești o femeie trezită, doar îți este frică să deschizi ochii și să înfrunți realitatea.

De ce?

Dacă erai o femeie cu adevărat trezită și puteai vedea dincolo de aparențe ai fi atras în viața ta oamenii și experiențele necesare și mai ales ai fi făcut ce ai de făcut. Altfel … doar visezi.

Așa că… e timpul să te TREZEȘTI cu adevarat „femeie trezită”.

PS: E valabil și la bărbați , doar că sunt mult mai puțini bărbați care se consideră ” barbati treziți” decât femei.

Cu un SHARE al tău trimiți texul la o „femeie trezită”.

Sper că te-am pus pe gânduri,

Apropo: Stii cum le spun eu acestui tip de oameni? Vazduhisti, adica mintea lor e in vazduh, plina de iluzii si fantezii si nu prea se sprijina pe ceva real si palpabil.

femeie #femeiatrezita #spiritualitate #iluzie

Nu reusesc sa ma casatoresc. De ce, unde gresesc?
Cazuistică
0 Comments

Nu reusesc sa ma casatoresc. De ce, unde gresesc?

❞𝐂𝐚𝐬𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚 𝐢𝐧𝐬𝐞𝐚𝐦𝐧𝐚 𝐜𝐞𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐬𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐥𝐢𝐜𝐭𝐞.❞

Abia am terminat o ședință interesantă. O femeie frumoasă și inteligentă mi-a spus ca are dificultăți în a avea o relație funcțională și de lungă durată. Când apărea un bărbat potrivit ea se comporta ciudat și el pleca. O intrebare o macina „De ce nu ma pot casatori?”.

Pornind o călătorie printre motivațiile inconștiente am găsit mai mulți factori care o determina să-și saboteze relațiile: tristeți ale ei, tristeți ale mamei preluate, frica de necunoscut, sentimentul ca nu e suficient de bună si altele.

Doar de una din aceste motivații îți voi povesti astăzi.După ce le-am rezolvat pe cele de mai sus a coborât într-un strat mai adânc în subconstientul său , acolo i-a apărut o altă frică: „Frica de casatorie„.

Această frică a condus-o către o amintire de cand avea 7 ani. Tatăl și mama se certau foarte tare, țipau unul la altul.

O intreb:

– Ce simți când privești asta?

– Frică.

– A apărut și rămas o credință in subconștient în urma acestei situații, o credință care să îți afecteze relațiile?

– Da.

– Care este?

– Căsătoria înseamnă certuri și conflicte.

– Subconștientul a luat o decizie în urma acestei situații?

– Da.

– Care este decizia?

– Să nu mă căsătoresc niciodată.

– Dacă privești din exterior te ajută cu adevărat aceste credințe? Decizia luată e spre binele tău?

– Nu.

– Vrei și poți să renunți la ele?

Cu greu a venit răspunsul, de câteva ori a apărut răspunsul NU, abia după ce s-au vindecat si alte răni și a putut vedea situația si din alte unghiuri a luat decizia de a renunța la credinta ❞𝐂𝐚𝐬𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚 𝐢𝐧𝐬𝐞𝐚𝐦𝐧𝐚 𝐜𝐞𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐬𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐥𝐢𝐜𝐭𝐞.❞ și decizia de a nu se căsătorie.

Femeia adultă își dorește să se căsătorească dar fetita de 7 ani din interior se teme de căsătorie și face tot ce poate pentru a fi în siguranță și a împiedica căsătoria.

Întotdeauna când e un conflict între conștient și subconștient, cel din urmă câștigă.

Observatie: Am avut zeci de cazuri similare, la fel si multe cazuri în care subconstientul nu vrea sa colaboreze, tine totul blocat tare, ca nu cumva sa il las fara protectie care a construit-o in ani de zile. In situatii similare subconstientul poate lua si alte decizii: „Sa ma razbun pe barbati”, ” Sa nu iubesc niciodată un bărbat”, „Sa seduc barbatii si sa ii parasesc pentru a vedea si ei cum e sa fii sedus si parasit.”, ” Sa nu cred niciodată într-un barbat.”, „Sa umilesc barbatii”,, „Sa fiu ca un bărbat.” Si multe altele.

#copilulinterior #casatorie #relatii

Pe o scara de la 1 la 10 cât de mult îți dorești să ajuți copilul din tine să se elibereze de credințele ce sabotează adultul și sa schimbe acele decizii ce te împiedică sa fii fericită?

Fără categorie
0 Comments

ℂ𝕖 𝕔𝕒𝕣𝕒𝕔𝕥𝕖𝕣𝕚𝕤𝕥𝕚𝕔𝕚 𝕒𝕝𝕖 𝕡𝕖𝕣𝕤𝕠𝕟𝕒𝕝𝕚𝕥𝕒𝕥𝕚𝕚 𝕔𝕣𝕚𝕤𝕔 𝕣𝕚𝕤𝕔𝕦𝕝 𝕤𝕒 𝕗𝕒𝕔𝕚 𝕔𝕒𝕟𝕔𝕖𝕣?

„Un studiu german din 1982, prezentat la cel de-al IV-lea Simpozion international privind prevenirea și depistarea cancerului, la Londra, a constat că anumite trăsături de personalitate sunt puternic asociatecancerul mamar.

 

Un numär de 56 de femei internate în spital pentru biopsie au fost evaluate pentru caracteristici precum suprimarea emotională, raționalizarea, comportamentul altruist, evitarea conflictului si autosuficiența superautonoma.

Bazându-se doar pe rezultatele interviurilor, atât intervievatorii, cât şi evaluatorii, in orb, care nu au avut contact direct cu femeile, au fost capabili să prezică diagnosticul corect în pånă la 94% din totalul pacienților cu cancer și în aproximativ 70% din cazurile benigne.

Intr-un studiu britanic anterior, realizat la King’s College Hospital din Londra, s-a demonstrat, de asemenea, că femeile cu noduli mamari canceroşi prezentau în mod caracteristic, o reprimare extremă a furiei şi a altor sentimente” într-o proporție semnificativ mai mare decât grupul de control, alcătuit din femei internate pentru biopsie in acelaşi tinmp, dar care s-au dovedit a avea tumori mamare benigne.”

 

Studiile le puteti citi aici:

M.Wirsching et al., „Psychological Identification of Breast Cancer Patients Before Biopsy” Journal of Psychosomnatic Research 26, nr. 1 (1982): 1-10.

 

S. Greer and T. Morris, „Psychological Attributes of Women Who Develop BreastCancer: A Controlled Study”Journal of Psychosomatic Research 19, nr. 2 (aprile 1975): 147-53.Fragment din cartea Mitul Normalitatii de Gabor Mate